112

Județul BRAȘOV. Ordin de protecție încălcat

  • ordindeprotectie_2.jpg

Un bărbat din Săcele a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție obținut de fosta lui iubită. El a fost reclamat de femeie, duminică, 10 aprilie, printr-un apel la 112.

„Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză, pe numele căruia Judecătoria Brașov a emis ordin de protecție prin care avea obligația de a respecta o serie de interdicții, s-ar fi deplasat la locuința fostei sale concubine, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județen Brașov. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție», dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button