112

Județul BRAȘOV. Încă o alertă falsă de sechestrare!

 

După alerta falsă dată de două fete din Tărlungeni care susțineau că sunt lipsite de libertate în mod ilegal de persoane necunoscute, polițiștii brașoveni s-au confruntat și ieri cu un apel fals la 112, prin care au fost sesizați cu privire la o așa-zisă sechestrare.

„La data de 15 iunie 2021, în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de către o persoană de sex masculin, cu privire la faptul că ar fi lipsită de libertate într-un imobil din localitatea Cincu, județul Brașov. În temeiul sesizării, au fost demarate, de îndată, procedurile legale în astfel de cazuri, polițiștii reușind să identifice apelantul în persoana unui bărbat în vârstă de 37 ani, din localitatea Cincu, județul Brașov, ulterior acesta fiind depistat într-un bar din localitatea de domiciliu”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Cadrele de poliție au constatat că, bărbatul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a apelat la 112 pentru a alerta inutil forțele de ordine cu privire la faptul că ar fi sechestrat.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu amendă în valoare de 2.000 lei.

„Reamintim tuturor cetățenilor faptul că Sistemul Național Unic pentru Situații de Urgență este destinat unor urgențe reale. Sesizarea unor aspecte grave, dar care nu sunt reale se pedepsește conform legii. Atragem atenția asupra faptului că sesizarea unei false infracțiuni conduce la angrenarea unor forțe și mijloace sporite, în detrimentul unei situații reale urgente, cu potențiale consecințe grave asupra vieții sau sănătății unei persoane”, a transmis comisarul de poliție.

VEZI ȘI:

VIDEO. A fost alertă la nivelul IPJ BRAȘOV, după o sesizare de lipsire de libertate în mod ilegal… făcută din amuzament


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare