112

Județul BRAȘOV. Femeie băută, accident pe două roți

 

O femeie aflată în stare avansată de ebrietate a suferit un accident, ieri după-masă, în timp ce conducea un ciclomotor, pe str. Izvorului din Hoghiz, județul Brașov. Femeia în vârstă de 51 de ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă.

„În urma producerii accidentului rutier, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Procedându-se la testarea acesteia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,04 mg/l alcool pur. În consecință, femeii i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că aceasta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Prin urmare, agenții au deschis dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Și un bărbat de 33 de ani este cercetat penal, după ce polițiștii de la Biroul Rutier Brașov l-au depistat șofând sub influența alcoolului, aseară, pe Bulevardul Griviței din municipiul Brașov.
În cazul său, etilotestul a indicat 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button