Județul BRAȘOV. Bărbat reținut după ce și-a bătut mama până a băgat-o în spital
Un bărbat din Cincu a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce și-a bătut crunt mama.
„Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 17 februarie 2022, în jurul orei 09.00, pe fondul unor discuții în contradictoriu, o femeie din localitatea Cincu, județul Brașov, ar fi fost agresată fizic de către fiul său. Femeia în cauză a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate. Totodată, în continuarea cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au constatat faptul că, anterior, femeia ar mai fi fost agresată fizic de către fiul său, la data de 02 februarie a.c.”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru „violență în familie” și l-au reținut pe suspect, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.