112

Italianul care l-a omorât şi l-a fiert în sodă caustică pe băieţelul concubinei sale a fost trimis în judecată

 
Zaccagna Antonio, italianul care l-a omorât în bătaie pe fiul de nici 4 anişori al concubinei sale, Otvos Tunde, iar apoi a distrus cadavrul cu sodă caustică, fiind ajutat chiar de iubită şi de alte două persoane, a fost trimis în judecată pentru omor şi profanare de cadavre sau morminte. Totodată, prin același rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar cu privire la faptele comise de concubina italianului şi de celalalte două persoane care au ajutat la distrugerea cadavrului,O.J.I. și O.I.I., pentru comiterea infracțiunilor de nedenunțare, profanare de cadavre sau morminte și favorizarea infractorului, conform procurorilor sibieni.
 
„S-a reținut că inculpatul Z.A., în Duminica Floriilor din anul 2013, a exercitat, cu intenție, acte de violență asupra victimei L.A.V. (în vârstă de 3 ani și nouă luni) în locuința sa din satul Zlagna, com. Bârghiș care au dus la decesul acestuia.
După decesul minorului, inculpatul Z.A. ajutat fiind de O.T.I, O.J.I. și O.I.I. a procedat la fierberea cadavrului minorului L.A.V. într-un cazan cu apă și sodă caustică până la transformarea într-o pastă lichidă pe care, ulterior a transportat-o cu autoturismul condus de el pe malurile râurilor Târnava Mare și Mureș, unde a aruncat acel lichid împreună cu cazanul în care a fost transportat”, sunt detaliile înfiorătoare oferite de anchetatori.
Italianul se află în arest preventiv.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare