112

ISU BRAȘOV, nou apel către cetățeni

  • IMG-20220320-WA0004_295482.jpg
  • IMG-20220320-WA0005_295481.jpg
 

Pompierii brașoveni revin cu un apel către cetățeni, după ce alte cinci incendii de vegetație s-au produs, în ultimele 24 de ore.

„Două dintre acestea au avut loc ieri după-amiază, în satul Mercheasa și în satul Noul Roman – Sibiu, iar alte trei incendii de vegetație au avut loc astăzi, pe marginea drumului dintre Rupea și Viscri, la ieșire din Racoșul de Jos spre Rupea și la ieșire din Lunca Câlnicului spre Brașov. Specialiști din cadrul ISU Brașov solicită cetățenilor să nu recurgă la incendierea vegetației uscate deoarece își pun în pericol viața, bunurile și riscă sancțiuni conform prevederilor legale”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.

„Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
Activităţile de ardere a miriştii, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pot fi executate numai după obţinerea, în prealabil, a permisului de lucru cu foc.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu focul şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei”, au adăugat reprezentanții ISU Brașov.

Menționăm că:

     – este interzisă arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale pe timp de vânt;
   –  pentru ca arderea să poată fi controlată, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se colectează în grămezi, în jurul cărora se curăţă vegetaţia pe o suprafaţă de aprox.5m;
    – arderea vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale se face numai pe timp de zi, activitatea fiind permanent supravegheată până la terminare;
   – arderea se efectuează numai în zone care să nu permită propagarea focului la gospodăriile populaţiei, plantaţiile agricole, fondul forestier, reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale etc;
   – la terminarea activităţii se va urmări stingerea totală a focului înainte de a părăsi locul arderii, fiind interzisă acoperirea cu pământ a focarelor.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button