112
Intervenție în Bucegi: patru persoane căzute pe Albisoara Brânei, două elicoptere SMURD solicitate în sprijin

O amplă intervenție de salvare este în desfășurare în Masivul Bucegi, după ce patru persoane au căzut pe traseul Albisoara Brânei.
Salvamont Prahova a anunțat că la locul incidentului intervin echipe de salvatori montani, iar pentru sprijin aerian au fost mobilizate două elicoptere.
Două elicoptere, trimise în sprijin
Potrivit Salvamont Prahova, a fost confirmată sosirea a două elicoptere aparținând punctelor de operare aeromedicală din Târgu Mureș și Caransebeș.
Reprezentanții Salvamont au transmis mulțumiri Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratului General de Aviație (IGAv) pentru sprijinul acordat în desfășurarea misiunii.
Deocamdată nu au fost comunicate informații privind starea victimelor, iar intervenția este în plină desfășurare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





