112
Înjunghiat MORTAL într-un centru pentru imigranţi din Suedia
Un tânar imigrant, în vârstă de 19 ani, a fost înjunghiat în gât, astăzi, în urma unei dispute care a izbucnit într-un centru de primire a azilanţilor din localitatea Lindesberg, la vest de Stockholm. Victima a fost transportată la spital, unde a decedat la scurt timp.
„Am deschis o anchetă în cazul atacului pentru a descoperi cauzele producerii acestuia. Am reţinut trei suspecţi pe care îi interogăm”, a menţionat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale din Lindesberg, Stefan Wickberg. Acesta a refuzat să facă publice naţionalităţile celor trei suspecţi şi a victimei.
Este al treilea incident de acest fel care se produce în apropierea unui centru pentru imigranţi în Suedia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.