112

Înghițit de apele Oltului în timp ce se afla la pescuit

Un caz identic a avut loc în luna martie a acestui an

  • article_437313_1.jpg
 

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a dispărut în râul Olt ieri dimineață, pe când se afla la pescuit, alături de un prieten. Cei doi pescuiau ilegal dintr-o barcă pneumatică, în momentul în care aceasta a început să ia apă. Speriați, oamenii au încercat să ajungă la mal, dar numai bărbatul de 36 de ani a reușit să se salveze, întrucât știe să înoate… Amicul său, cu un an mai tânăr nu a mai apărut la suprafață. Alerta a fost dată pe la orele 4.00. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, două echipaje de pompieri din Făgăraș s-au deplasat la fața locului, pentru a-l căuta, folosind în acest scop tot atâtea bărci pneumatice. Din nefericire, până la încheierea ediției, militarii ISU nu-l găsiseră pe bărbat – soț și tată. Cei doi prieteni pescuiau în amonte de Barajul Dridif, când s-a produs nenorocirea. 

„Curenții sunt foarte puternici în zonă și trupul lui va fi dus de ape. Căutăm pe o arie de un hectar și jumătate de luciu de apă. De exemplu, acum ne aflăm la 250 metri de baraj înspre oraș. Vom căuta până se lasă întunericul, iar dacă nu îl găsim, vom continua și mâine (astăzi – n.r.) operațiunea”, a explicat cmd. Dorin Moldovan, din cadrul Detașamentului de Pompieri Făgăraș.

Bărbatul căutat este din Cincșor.

Nu este prima dată în acest an când râul Olt își ia „tribut” în zona respectivă, din nefericire… 

Amintim că, în noaptea de 19 spre 20 martie, un alt pescar a murit în aceleași condiții. Bărbatul de 41 de ani se afla cu un prieten la pescuit, când barca lor a început să ia apă. Amicul său a reușit să se refugieze pe o insulă din mijlocul râului, în timp ce el a căzut în apă. Pompierii l-au căutat aproape o săptămână, până să-i găsească trupul neînsuflețit prins în nămol, aproape de mal, la aproximativ 500 de metri distanță de locul unde căutătorii îi găsiseră haina.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button