112

Încep Zilele Babelor: Aflaţi cum vă va merge anul acesta!

 

Din
moși-strămoși, păstrăm obiceiul că în prima dimineață din martie să ne
punem un mărțișor în piept (sau, în vechime, la mână, mai ales copiii, inclusiv băieţii) și să ne alegem o Babă, de la 1 până la 9
martie. Astfel, se spune că, așa cum va fi vremea în ziua aleasă, așa va
fi tot anul.
Dacă
în ziua pe care ți-ai ales-o va fi cald și soare, se spune că vei avea
parte de un an (1 Martie era început de an, în vechime) bun și bogat, iar toate lucrurile o să-ți meargă bine. În
schimb, dacă va fi înnorat sau va plouă, se spune că asupra ta se vor
abate toate supărările și chiar câteva boli. Totodată, dacă vântul
începe să bată din senin, se spune că nu-i chip de împăcare în momentul
în care te cerți cu cineva

Legendele Babei Dochia

La 1 Martie, zilele Babelor încep cu ziua Dochiei, când biserica
creștină o sărbătorește pe mucenița Eudochia (Evdochia) care, în
grecește, înseamnă „binevoitoarea”. Eudochia, originară din Heliopolis,
și-a petrecut tinerețea în desfrâu. A fost botezată creștinește de
episcopul Teodot, s-a pocăit, iar pentru unele minuni și faptul că și-a
împărțit averea la săraci a fost trecută printre sfinți. Dochia
carpatică nu este însă un personaj creștin, ci unul păgân, care a
preluat de la Eudochia numai numele și data de sărbătorire, 1 martie. La
noi nu i se spunea sfânta sau muceniță, ci pur și simplu Dochia, o babă
cloanță, urâtă, rea, care își punea nora la mari încercări, are un
limbaj licențios. Considerând probabil, că ocupă un loc nemeritat în
calendarul tradițional, poporul i-a pus în spate nu numai 9 sau 12
cojoace, ci și zilele friguroase de la începutul lunii martie și
necazurile oamenilor pentru prelungirea iernii.

Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârșite și trebuie să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se considera hotar între anotimpul friguros și cel călduros.
Astfel, perioada cuprinsă între 1 și 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia își implinește destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaștere. Aspectul instabil al vremii din aceasta perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.

Legendele Dochiei sunt
specifice unui sat românesc cu economie pastorală. Nelipsitele tensiuni
și conflicte care domină relația noră-soacră în folclorul românesc sunt
revalorizate cu ingeniozitate pentru redarea opoziției timp vechi-timp
nou. Conform legendelor, la sfârșitul lunii februarie, Baba Dochia își
trimite nora la pădure să culeagă fragi. Tânăra nevastă primește ajutor
de la un moș care o sfătuiește să meargă într-o vâlcea apropiată să
culeagă fragi copți, și, când ajunge acasă, să-i ceară Dochiei brânză de
capră. Văzând fragii copți, Dochia crede că a venit vara și poate deci
să urce cu oile (sau caprele) la munte. Îmbracă totuși 9 cojoace, în unele
variante 12, și pornește la drum. Dar, cum pleacă de acasă, începe o
ploaie care nu încetează 9 zile și 9 nopți. Îngreunându-i-se cojoacele
în spate, Dochia se dezbracă unul câte unul, până rămâne în cămașă. În
alte legende, Dochia dezbracă cojoacele din cauza unei călduri toride.
Lăsându-se un ger puternic, baba și caprele îngheață și se transformă în
stană de piatră.
Alte variante spun că Dochia își trimite nora la
râu să spele lâna: lâna albă s-o facă neagră, iar lâna neagră s-o facă
albă. Nevasta trece proba, practic imposibil de realizat, tot cu ajutorul
unui moș. Ca să se convingă că a venit într-adevăr primăvara, Dochia o
trimite în pădure ca să-i aducă fragi copți. Indiferent de variantă,
Dochia moare înghețată lângă oile sau caprele sale, iar trupurile lor,
transformate în stane de piatră, s-ar vedea în diferite locuri din
Carpații Orientali și Meridionali: Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman,
Izvorul Râului Doamnei, Semenic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google