Incendiu pe strada Turnului din Brașov
Pompierii au intervenit, ieri după-amiază, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o locuință de pe strada Turnului din Brașov.
„Ieri, părea o zi obișnuită pe strada Turnului din Brașov. Însă, în jurul orei 13.50, liniștea străzii a fost întreruptă de flăcările izbucnite într-o garsonieră. În doar câteva clipe, focul amenința nu doar viața oamenilor, ci și pe cea a celor 8 ființe necuvântătoare care locuiau acolo.
În timp ce fumul dens se ridica spre cer, sirenele salvatorilor au răsunat, două autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de hidroperforare, o autoscară și o ambulanță SMURD grăbindu-se spre locul solicitării. Echipajele de pompieri au acționat rapid, iar intervenția lor hotărâtă a prevenit o tragediei. 10 persoane au fost evacuate, alte 10 s-au autoevacuat, dar inima misiunii nu s-a oprit aici.
În acea garsonieră erau doi căței și șase pisici care, speriate și lipsite de ajutor, se adăposteau de flăcări și fum.
Pentru pompieri, fiecare viață contează. Cu grijă și determinare, animalele au fost extrase din incinta inundată de fum. Gestul lor de a nu lăsa în urmă nici măcar o ființă mică a fost un exemplu de omenie și curaj. Când focul a fost stins și pericolul înlăturat, la locul intervenției s-a reașternut liniștea, rămânând însă recunoștința pentru gestul salvatorilor.
Din fericire, nu au existat victime”, a informat ISU Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Mi-ar fi si frica sa tin in casa o pisica sau o cotarla. Din tot ce vad in ziare, in caz de Doamne fere, pompierii astia dau mai multa importanta animalelor de companie. Eu as fi salvat ultimul?
Betivii sunt salvati ultimii, logic, oricum sunt pe moarte, donatori de organe