Incendiu la un aparat de climatizare, în exteriorul spitalului din Sfântu Gheorghe
Un incendiu a izbucnit astăzi, în jurul orei 16:30, la un aparat de climatizare situat în exteriorul Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna.
Pompierii fac cercetări pentru a se stabili cum a pornit, mai exact, incendiul.
„În jurul orei 16:30, am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un aparat de climatizare (nealimentat cu energie electrică) aflat în exteriorul incintei Spitalului Județean Sfântu Gheorghe.
La locul intervenției s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe cu două autospeciale de stingere și o autospecială de salvare de la înălțimi. Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri, fără a fi înregistrate victime, ci doar pagube materiale constând în degradarea aparatului de climatizare”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Alexandru Marian Rechițean.
Managerul Spitalului Județean, András-Nagy Róbert, a declarat presei locale că incidentul a avut loc pe șantierul vechiului spital.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.