Incendiu în Făgăraș

Jarul sau o scânteie purtată de vânt de la un foc aprins într-o curte a produs pagube însemnate pentru două familii din Făgăraș. Miercuri seara, acoperișul unei anexe dintr-un imobil situat pe strada Tăbăcari a luat foc. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale, iar după două ore incendiul a fost stins, însă apucase să se extindă și la casa alăturată. În urmă a rămas cenușa a cinci metri cubi de cherestea, iar acoperișul de tablă s-a degradat pe o suprafață de 150 mp. Vecinii au avut și ei de suferit. Aceștia au rămas fără o barcă pneumatică și un metru cub de cherestea, aflate în calea focului. În condițiile în care din cercetările preliminare nu s-a găsit o sursă menită să fi dus la aprinderea focului la anexa respectivă, pompierii au raportat ca o cauză probabilă o scânteie purtată de vânt de la un foc aprins în aer liber. (C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




