112

Incendiu în această noapte la mai multe case din Tărlungeni, județul Brașov!!! (Video)

Un incendiu izbucnit în această noapte a cuprins mai multe case din localitatea Tărlungeni, județul Brașov! Într-un video postat pe Facebook de un localnic se vede amploarea incendiului.

„În jurul orei 01:00, am fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la mai multe locuințe din localitatea Tărlungeni. La fața locului au fost mobilizate, progresiv, forțe și mijloace din cadrul ISU Brașov, ajungându-se până în acest moment la șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă cu apă, o autoscară și două echipaje SMURD.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp, fiind afectate patru locuințe și 3 anexe gospodărești. In acest moment se intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și protejarea imobilelor învecinate.

Incendiul este localizat, iar echipajele acționează pentru lichidarea focarelor. Din informațiile existente până în prezent, nu s-au înregistrat victime, mai multe persoane reușind să se autoevacueze din locuințele afectate. Misiunea este în dinamică”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja, la orele 2.30.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button