Incendiu de la un scurtcircuit, la o locuință din județul Harghita. Un bărbat a fost rănit

Un incendiu a izbucnit în noaptea trecută la terasa unei locuințe din localitatea Leliceni, jud. Harghita, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la nivelul terasei, pe o suprafață de aproximativ 20 mp, cu pericol de propagare la întreaga locuință. Aceștia au reușit să limiteze propagarea focului în interiorul locuinței, însă au fost afectate terasa și mobilierul acesteia, izolația exterioară și astereala casei, pe circa 45 mp, 2 uși și 2 geamuri termopan. Proprietarul, în vârstă de 72 de ani, a suferit arsuri la mâini, fiind preluat și transportat, de echipajul SMURD, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, pentru tratament de specialitate.
Cum să preveniţi un incendiu de natură electrică
1️⃣ Verificaţi instalaţia electrică. La o instalaţie veche, există riscul de incendiu sau de avariere a aparatelor electrice din casă.
2️⃣Nu faceți improvizaţii! Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot provoca incendii. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.
3️⃣ Nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite!
În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, va trebui să cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/a întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective.
4️⃣ Nu suprasolicitaţi o priză! Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.
5️⃣ Marcaţi fiecare priză! Dacă nu sunteţi singurul locatar al spaţiului respectiv, este foarte important să cunoașteți tipul prizei. În momentul în care conectaţi un consumator mare la o priză fără împământare, există riscul ca surplusul de curent să ducă la arderea aparatului sau la electrocutarea celor din jur.
6️⃣Folosiţi aparatele corespunzător! Este foarte important să folosiţi aparatele electrice şi electrocasnice conform manualului cu instrucţiuni. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametrii de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





