112

Incendii în California. Donald Trump declară stare de catastrofă naturală

  • california_242321.jpg
 

Cel puţin 15 oameni şi-au pierdut viaţa, peste 180 de persoane sunt date dispărute, în timp ce alţi aproximativ 25.000 oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, în urma incendiilor puternice de vegetaţie care au izbuncit în nordul Californiei, potrivit Washington Post. Regiunile afectate sunt Napa, Sonoma, Mendocino, Butte, Lake, Nevada şi Yuba, care includ şi principalele terenuri viticole.
Preşedintele american Donald Trump a decretat stare de catastrofă naturală, astfel încât să fie alocate fonduri suplimentare de 576 de milioane de dolari pentru lupta împotriva incendiilor din California, care au izbucnit duminică. Potrivit autorităţilor, aproximativ 180 de oameni sunt daţi dispăruţi. Alţi cel puţin 15 oameni au murit, cei mai mulţi – 9 – fiind din Sonoma. Printre victime se află şi un cuplu de vârstnici din Napa, Charles şi Sară Rippey, de 100, respectiv 98 de ani, care nu au reuşit să fie evacuaţi din calea flăcărilor, conform CNN. De asemenea, 100 de oameni au ajuns la spital cu arsuri sau din cauza fumului inhalat. Incendiile au afectat peste 45.000 de hectare de teren, iar peste 2.000 de clădiri au fost distruse de flăcări, potrivit news.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button