Încăierare transformată în tentativă la omor, în județul Brașov
O încăierare între mai multe persoane s-a transformat în tentativă la omor, în Arini, județul Brașov. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează cercetări în caz.
„La data de 02 aprilie 2023, în jurul orei 00.30, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, pe raza satului Arini, com. Măieruș, exista o stare conflictuală în desfășurare între mai multe persoane.Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit faptul că, în urmă cu puțin timp, la locuința unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitate, s-a iscat o încăierarea între șase bărbați.
Discuțiile dintre aceștia ar fi avut loc în curtea și în fața curții imobilului, acestea degenerând în acte de agresiune fizică, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri.
În timpul conflictului, proprietarul imobilului, respectiv bărbatul de 40 ani, ar fi luat un cuțit din locuința sa și, profitând că zona era neiluminată, ar fi înjunghiat două dintre persoanele cu care se afla în conflict.
În urma încăierării produse, au rezultat trei victime, două dintre acestea suferind leziuni traumatice prin înjunghiere cu un corp tăietor-înțepător, de natură a le pune viața în pericol”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, subcomisar Florentina Manolache.
Bărbatul de 40 de ani este cercetat pentru tentativă la omor calificat. De asemenea, toate cele șase persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare.
Primul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.