În jurul Brașovului sunt cu peste 400% mai mulți urși decât este normal

România este considerată a fi „raiul urșilor bruni”, dat fiind că la noi există circa 40%  (aprox. 5.600-6.000 de exemplare, oficial; neoficial, se estimează că numărul lor depășește 7.500) din efectivele europene ale acestei specii, care se ridică la circa 14.000 de exemplare, exceptând Rusia.  Problema este că acest efectiv depășește optimul ecologic calculat la 4.800 de exemplare. Numai că și acest „optim” ia în calcul, la modul general, toată suprafața României propice viețuirii ursului. Adică și zonele în care se întâlnesc 40 de urși pe 500 de kilometri pătrați, și cele în care există un urs pe 800 de kilometri pătrați.

Brașovul a fost cunoscut, ani la rând, drept orașul în care „urșii gunoieri” ajungeau până aproape de scările blocurilor din Răcădău, se plimbau pe bulevard, intrau în curțile din Șchei, Noua, ajungând chiar în  Blumăna ori Brașovechi Urșii aceștia deveniseră, din păcate, și o atracție turistică. În ultimii ani, modul în care autoritățile locale, ajutate de Regia Locală a Pădurilor „Kronstadt”, au înțeles să gestioneze problema a făcut ca amploarea fenomenului să scadă foarte mult, neputându-se compara cu situația în care, seară de seară, urșii puteau fi întâlniți la containere și pe străzi.

Totuși, cazuri de urși care intră în intravilanul municipiului Brașov mai sunt, recent fiind semnalată situația în care un exemplar tânăr a atacat niște capre în cartierul Șchei, ucigând una dintre ele. De asemenea, la Instituția Prefectului a ajuns sesizarea unui brașovean privind faptul că ursul i-a atacat găinile.

Tot în această lună (iunie) un urs tânăr a fost surprins în timp se ce afla pe o stradă din centrul orașului, ajungând până în apropiere de Strada Lungă. De asemenea, brașovenii amatori de drumeții în împrejurimile orașului se plâng de faptul că intră în pădure cu teamă de urs, animalele fiind văzute atât în zona Bunloc-Dâmbu Morii -Timiș-Predeal, cât și în apropiere de Râșnov, Cristian, Zărnești.

* „Nu mai încap în pădure!”

Directorul Regiei Kronstadt, Dan Olteanu, este un om care cunoaște bine situația. Și nu doar în zona Timiș, unde regia are în gestiune un fond cinegetic care cuprinde bazinele Șchei, Valea Cetății, Troainer, Larga, Vama, Lamba, Valea Calului-Cărbunarea, Valea Râșnoavei, Valea Timișul Sec, Tamina, Ghercovaci, Chiliera, Dâmbul Morii, Valea Șapte Izvoare, fără însă a interfera cu intravilanul Brașovului, Săcelelor, Predealului și Râșnovului. Regia este, însă, solicitată să intervină cam în fiecare caz în care urșii pătrund în intravilanul Brașovului.

„În momentul de față, în fondul cinegetic Timiș 18 – pe care îl administrăm prin contractul cu Ministerul Mediului, căruia îi plătim anual o sumă deloc mică de bani – există o suprapopulație de urs. Eu am avertizat demult că problemele în ceea ce privește urșii se vor amplifica. Sunt foarte mulți, nu mai încap în pădure! În fondul cinegetic pe care îl gestionăm sunt de cel puțin patru ori mai mulți urși decât permite, în mod normal, suprafața. Conform bonității acestui fond ar trebui să avem aproximativ 20 de urși. Or, în momentul de față, sunt peste 80! Pe Tâmpa, de pildă, în mod normal, matematic raportat la suprafață, ar trebui să fie 0,8 urși. Adică un exemplar. Sunt mult mai mulți! Și cei care au teritoriu acolo, și cei care trec prin zonă. Pe timpul iernii se retrag pe Valea Gârcinului, acolo iernează de obicei, dar cum se încălzește vremea, sunt la noi. Am avut incidente pe calea ferată, pentru că traversează, dintr-o parte în alta, pe unde este culoarul lor de trecere. Și am avut caz recent în care ursul a fost tăiat de tren”, spune Dan Olteanu.

* Urși habituați și urși condiționați

Ursul este un animal extrem de adaptabil și de oportunist (de aceea este și omnivor), care caută să-și obțină hrana cu un minim consum de energie și într-un mod cât mai lipsit de riscuri. De asemenea, are o capacitate mare de a se adapta la situații noi. Or, în contextul în care omul i-a invadat și i-a alterat habitatul natural, distanța ursului față de oameni s-a micșorat, iar animalul a învățat că resursa de hrană rezultată din activitățile umane este lesne de obținut. Prin urmare, nu puține sunt situațiile în care urșii frecventează zonele din vecinătatea așezărilor omenești sau pătrund în localități.

Literatura de specialitate, bazată pe observații în teren, împarte urșii, după comportament, în trei categorii:

– urși cu un comportament natural

– urși habituați

– urși condiționați de hrană.

Dacă urșii din prima categorie evită omul, iar conflictele om-urs sunt doar întâmplătoare, generate de luarea prin surprindere a animalului, de reacția inadecvată a omului, de rănirea animalului sau de interferarea omului între ursoaică și puii săi, cu totul altfel stau lucrurile în cazul celorlate două categorii, ce descriu comportamente alterate, deviante.

Astfel urșii habituați sunt aceia care (cf.  Ioan Mihai Pop: „Ursul brun, de la conflict la conservare”) „în urma contactelor repetate cu oamenii, fără a avea experiențe negative din acestea, pot învăța să accepte prezența omului. Nu este, însă, obligatoriu ca ursul să-și fi pierdut frica față de om, ci s-a obișnuit cu omul și a învățat să-i anticipeze reacțiile. În general, un urs habituat nu se va feri neapărat de prezența umană, însă va supraveghea continuu activitatea omului, de la o distanță pe care o apreciază drept sigură. Habituarea este prima fază a alterării comportamentului natural al ursului. Un exemplu negativ care conduce nu numai la habituare, ci și la condiționarea față de hrană îl reprezintă zonele turistice unde diverse persoane oferă hrană urșilor pentru a-i atrage mai aproape de turiști. Această practică alterează definitiv comportamentul natural al ursului și crește pericolul la care se expun oamenii”.

Etapa următoare de alterare a comportamentului ursului este condiționarea față de hrană. Un urs astfel condiționat este acela care, „prin învățare asociativă, a identificat sursele de hrană antropică  (provenind din activitatea omului – n.n.) precum deșeuri menajere, animale domestice, grădini, stupi etc. care îi permit obținerea mai lesnicioasă a hranei (cu un consum de energie mai redus decât în habitatul său obișnuit; un exemplu tipic în această privință îl reprezintă așa-numiții urși gunoieri, care se întâlnesc în zonele periferice ale unor localități, dar și în locuri de grătare și în zone frecventate de turiști – n.m.). În general, urșii tineri, ca și femelele cu pui au o predispoziție ridicată de a se hrăni în zone locuite de om, din cauză că în multe situații accesul la hrana naturală este limitată de prezența masculilor dominanți, care îi alungă de la sursele de hrană din pădure. Modelul comportamental al urșilor condiționați față de mâncare este deosebit de periculos pentru om, deoarece aceste exemplare pot trece peste orice bariere antropice și au tendința de a se apropia cât mai mult de locuințe, anexe gospodărești, zone de campare etc. Maximumul incidentele om-urs se înregistrează toamna, când ursului i se declanșează reacția de hiperfagie (nevoia imperioasa de a mânca – n.m.), pentru a acumula grăsime înainte de intrarea în hibernare” (op. cit.).

Reducerea distanței urșilor față de așezările omenești determină și creșterea numărului celor habituați sau condiționați de hrană. Astfel, de exemplu, am întâlnit urme proaspete de urs dimineața, în liziera pădurii din Cristian, la nici 100 de metri de case, într-o zonă în care până atunci nu se aventuraseră urși. La fel, am întâlnit un exemplar tânăr de urs în imediata vecinătate a cartierului brașovean Răsăritul, zonă în care activitățile industriale din urmă cu 20-30 de ani nu permiteau apropierea animalelor sălbatice. Problema nu este numai una a municipiului sau județului Brașov. Covasna, Harghita, Mureș, Buzău, Sibiu, Hunedoara, Sălaj sunt județe în care s-au semnalat de asemenea conflicte om-urs. În județul Buzău, de pildă, pe un drum din apropierea satului Nucu (comuna Bozioru), circulat de turme și de grupuri de turiști, am întâlnit în această primăvară, zeci de urme de urs, de la cele ale unor exemplare tinere până la cele ale masculilor dominanți. La sfârșitul lunii august a anului trecut, pe marginea DN1, înainte de Predeal, am observat un urs care se hrănea de la un tomberon amplasat chiar pe marginea șoselei, netulburat de faptul că autovehiculele treceau în viteză la nici 2-3 metri de el.  

* Practici vânătorești nocive

În afară de faptul că acțiunea invazivă a omului în habitatele sălbatice a generat, printre altele, alterarea comportamentului urșilor, se poate afirma că acest fenomen își are cauze și în practici începute în perioada comunistă. Atunci, din câte povestesc unii vânători bătrâni și foști pădurari și paznici de vânătoare, în dorința de a oferi Marelui Cârmaci și protipendadei de partid trofee europene și mondiale de urs, s-a recurs la practica „colonizării” cu exemplare tinere, în exces, a unor zone din țară și la hrănirea intensivă a acestora, pentru a atinge dimensiunile corespunzătoare. A fost primul pas atât în ceea ce privește suprapopularea acelor zone cu urși, cât și în privința condiționării lor față de hrană. Acela a fost punctul de plecare al așa-numitelor „ursării” (cum este cunoscută, de pildă, zona Tamina), în care pe un areal restrâns se întâlnesc foarte multe exemplare de urs. „Avem observatoare în care am documentat prezența simultană a 15-17 urși”, adeverește diectorul Regiei Kronstadt, Dan Olteanu. Lucru anormal, din moment ce ursul este un animal în genere teritorial, solitar, cu excepția perioadelor de reproducere și – în cazul femelelor – de creștere a puilor. Numai în perioadele și în zonele în care hrana abundă urșii cu un comportament natural se tolerează unii pe alții.   

O altă practică extrem de nocivă este aceea în care urșii sunt momiți, de regulă de braconieri, cu hrană. Când se amplasează momeala, vânătorii trag cu puștile și fac zgomot, iar urșii din zonă învață să asocieze aceste zgomote produse de om cu hrana, astfel încât li se formează un reflex condiționat total opus comportamentului lor natural (vin spre sursa zgomotului, în loc să se îndepărteze). Este evident ce pericol prezintă un urs astfel condiționat, chiar în pădure fiind, pentru excursioniști, culegători de fructe de pădure și alți oameni care se aventurează pe teritoriul său.   

* Ce este de făcut?

Am încercat să aflăm care este rezolvarea problemei reprezentate de urșii care pătrund în habitatul uman și de conflictele om-urs. Și, din ceea ce am aflat, se pare că nu există o rezolvare clar statuată de instituțiile abilitate ale statului român.

„În momentul de față, nu există un cadru juridic clar de rezolvare a problemei acestor urși care sunt fie habituați, fie s-au condiționat de mâncare obținută ușor, din containere, din gospodăriile aflate în apropierea pădurii, din resturile lăsate de turiști sau de amatorii de grătare la iarbă verde. Ce poți să faci unui asemenea urs, fără a încălca legea? Să-l sperii. Sau să încerci să-l relochezi”, spune directorul Regiei Kronstadt, Dan Olteanu. Dacă îl sperii, nu ai nici o garanție că după ce îi va trece sperietura nu va reveni, mai ales dacă este urs habituat sau condiționat față de hrană. Poți încerca să-l ții în pădure, punându-i acolo hrană. Numai că statul român a avut grijă să încurce și acest aspect. În Legea 407/2006, a vânătorii și protecției fondului cinegetic, există o prevedere care interzice „distribuirea de hrană complementară sub formă de deșeuri de origine animală și produse zaharoase de sinteză, în perioada 1 martie-30 noiembrie, în fondurile de vânătoare în care sunt prezenți urși”. În ordinul 1751/12.09.2016, al ministrului Mediului, scrie așa: „În vederea diminuării riscului apariției și răspândirii virusului pestei porcine africane, pentru scăderea densității populației de mistreț, gestionarii (fondurilor cinegetice – n.n.) vor întreprinde următoarele măsuri: nu vor administra cantitățile de hrană complementară prevăzute în contractele de gestionare, pentru această specie; vor diminua cantitățile de hrană care trebuie administrată în teren în scopul abaterii mistreților de la frecventarea culturilor agricole”. Or, gestionarii fondurilor de vânătoare nu pot pune afișe prin pădure cu „hrană pentru urși” și „hrană pentru mistreți” și să se aștepte apoi ca animalele să se conformeze. Unde e hrană vine și ursul, și mistrețul, iar în atari condiții gestionarii încalcă ordinele de la București dacă administrează hrană complementară!

„Noi am căutat soluții și la această problemă, am făcut niște troace pe care le-am amplasat mai sus decât pot ajunge mistreții și continuăm să asigurăm hrană complementară pentru urși. Dar în cantități mici și în perioadele în care hrana din pădure este deficitară, pentru că nu vrem să-i hrănim doar noi și să-i transformăm în animale dependente de om. Urșii sunt animale sălbatice și așa trebuie să rămână. Dar alte fonduri cinegetice au renunțat să mai asigure hrană complementară la urs, mai ales că nu li s-a acordat cotă de vânătoare și astfel au fost lipsite de principala lor sursă de venit, în cele mai multe cazuri. Iar urșii se înmulțesc și, în căutare de hrană, intră în habitatele umane”, spune directorul Regiei Kronstadt.  Nici relocarea nu este atât de simplă pe cât s-ar crede. Tot Dan Olteanu: „Tind să spun, pe baza experienței, că relocarea ursului nu este decât o transferare a problemei, nu o rezolvare viabilă. Trebuie să te rogi de cunoștințele de la ocoale silvice și fonduri cinegetice din țară, din zone cât mai îndepărtate de Brașov, să-ți primească exemplarul pe care vrei să-l relochezi. Prima întrebare la care trebuie să răspunzi este dacă e vorba despre un urs cu un comportament alterat. De fapt, e o întrebare retorică, din moment ce, de obicei, aceste exemplare se relochează.  Dacă da, cei cu care discuți sunt reticenți, să nu spun altfel. Și e de înțeles, fiind vorba despre faptul că încerci să scapi de problemă pasând-o altuia. Și se întâmplă ca nici așa să nu scapi. Am avut cazuri în care urșii relocați s-au întors. De la distanțe mari. Noi, din 2011, de când am preluat fondul cinegetic Timiș 18, am relocat 32 de urși. Am dus, de, exemplu, la Bălan puii și au fost crescuți în condiții apropiate de sălbăticie, fără contact cu omul, este acolo un alt proiect în care suntem implicați, iar în rest am apelat la prieteni din țară. În momentul de față nu mai putem rezolva problema prin relocare. Sunt atât de mulți urși încât și cei cu un comportament normal vor coborî în localități, de foame și alungați de masculii dominanți, pentru că în localități și lângă acestea există hrană și o obțin în mod facil”.

Și totuși, dacă un urs intră în localitate, umblă pe străzi, pătrunde în curți și acolo atacă animale domestice, provoacă distrugeri, pune în pericol viața omului, ce este de făcut?

„Noi, Regia Kronstadt, prin contractul pe care l-am încheiat cu Ministerul Mediului, avem calitatea de gestionar al fondului cinegetic Timiș 18. Nu avem atribuții de a interveni în intravilanul localităților. Suntem, însă, solicitați de fiecare dată când apar probleme cu urșii și am acordat tot sprijinul, efectuând și demersuri la organele abilitate în astfel de situații, pentru că suntem și noi din această comunitate și nu putem să nu facem nimic. Dar constat că inclusiv instituții ale statului s-au obișnuit să considere că dacă sunt probleme cu urșii în oraș, e treaba Regiei Kronstadt să rezolve. Or, nu este așa! Regia Kronstadt este operator economic. Oamenii noștri au program de 8 ore și sunt plătiți pentru 8 ore, dar patrulează și seara, și noaptea, ba spre Săcele, ba în Șchei, ba la Dâmbu Morii, ba sub Tâmpa, monitorizează și intervin ori de câte ori este necesar. Dar dacă în locul nostru ar fi alt gestionar al acestui fond cinegetic care ar spune că el se ține strict de litera contractului și nu intervine în intravilan? N-ar putea să-l oblige nimeni s-o facă! Mai mult, tot noi plătim și pentru a scăpa orașul de urși! Iată, recent am solicitat Ministerului Mediului aprobare pentru capturarea, tranchilizarea și relocarea unui exemplar de urs în sanctuarul Libearty din Zărnești – este vorba despre ursul tânăr care a atacat animale domestice în Brașov. După 8 zile am primit derogarea pentru capturare, transport și relocare și peste încă 5 zile am primit și autorizația de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, pentru care a trebuit să achităm 200 de lei”, povestește directorul Regiei Kronstadt.

Mai departe: „Am făcut adrese către Jandarmerie, către Poliție, către Garda Forestieră și am întrebat cine are competențele legale să intervină. Mi s-a răspuns «noi apreciem că dumneavoastră, Regia Kronstadt»… Cum adică «apreciem»? Vedeți, nimeni nu știe cu certitudine. Iar asta din cauză că statul român n-a stabilit proceduri și atribuții clare, fără echivoc, în cazurile urșilor cu comportament alterat, care intră în habitatele umane, care atacă animalele din gospodării și produc pagube. Și nici în cazurile în care există suprapopulație de urs în zone apropiate de așezările omenești. Să zicem că omul vede un urs pe stradă, la tomberon sau îi este atacată gospodăria. Ce face? Sesizează prefectul? Până ajunge sesizarea la destinatar, până face prefectul, la rândul său, adrese către ISU, Jandarmerie, Poliție ori cine știe ce alte instituții, ursul acela poate ataca de câteva ori și, Doamne ferește, poate face chiar victime! Chiar dacă omul sună la 112, la Poliție, Jandarmerie, au, oare, aceste instituții echipamentele necesare să tranchilizeze, să captureze și să relocheze ursul și personal special instruit să evalueze comportamentul acestui animal, să gestioneze corect un conflict om-urs și, la nevoie, să se confrunte cu un animal de asemenea mărime și forță? Nu! Ce fac, îl confruntă cu TT-ul sau cu bastonul de cauciuc? Iar dacă îl gonesc, se va întoarce. Auto-condiționarea ursului față de hrana din habitatul uman e mai puternică decât sperietura în marea majoritate a cazurilor. Așa că nu în acest mod se poate rezolva problema, mai ales în situația noastră, cu asemenea suprapopulație de urs. Sunt, e drept, și situații fericite, să le spun așa. De exemplu, ursulețul care a intrat în Brașov și a ajuns până aproape de strada Lungă și în zona Dealului Cetățuia. Noi am apreciat că nu are încă un comportament alterat și s-a dovedit că am avut dreptate. L-am dus în pădure, l-am monitorizat și nu s-a întors în oraș”.

Care ar fi, totuși, soluția? O gândesc sau o avansează între ei, cu glas scăzut, mulți dintre cunoscătorii fenomenului. Dan Olteanu o spune cu voce tare: „Vânătoarea are rolul ei. Eu nu sunt vânător și nu sunt de acord în multe privințe cu modul în care se face vânătoarea la noi. Dar la o populație atât de numeroasă de urși și atât de aproape de habitatul uman, trebuie făcută recoltare. N-ai ce face. Noi am propus o soluție în 2012, când, tot așa, erau mulți urși și atacau în Brașov: să fie recoltați de către personal al gestionarului fondului cinegetic. Pentru că până la urmă este și un aspect economic. Gestionarul își scoate banii din acel fond. Că poate sau nu desfășura și alte activități, e altă poveste. Noi desfășurăm alte activități care ne aduc venit și chiar nu mă interesează să împușc urși ca business, nu vreau! Dar este necesar să fie redusă populația de urs în această zonă până la un nivel acceptabil, pentru a nu mai prezenta pericol pentru om. Și mă refer la acele exemplare cu un comportament alterat, care nu mai revin la comportamentul natural. Oriunde le-ai duce vor căuta să se apropie de habitatul uman, de stâne, de așezări, de locuri de campare ș.a.m.d., în căutare de hrană. Chiar dacă acest habitat este la distanță mai mare. Dacă nu reducem suprapopulația, se vom confrunta cu tot mai mulți urși care caută așezările omenești. Fie din cauză că sunt goniți din pădure de exemplarele dominante, fie că învață unii de la alții. O ursoaică, de pildă, cu un comportament alterat și va învăța și puii să caute hrana în și în apropierea habitatelor umane”.