ÎN CENTRUL ORAȘULUI. Din cauza halucinogenelor comercializate, Un magazin cu produse aromoterapeutice a fost închis

Un magazin cu produse destinate aromoterapiei pentru brașovenii „stresați” a fost închis, din dispoziția autorităților, după ce s-a constatat că acolo se comercializau substanțe halucinogene.
În urma unei acțiuni comune desfășurate zilele trecute de ofițerii Biroului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (BCCOA) și comisarii Protecției Consumatorului din Brașov, au fost ridicate din magazinul cu pricina, situat pe strada Republicii, mai multe produse, pentru a fi trimise spre analiză la București. Printre acestea se afla un sortiment de sare de baie, cu denumirea „Lucky”, ce are în compoziție o substanță trecută pe lista celor interzise recent prin lege comercializării, inclusă la categoria stupefiante, având efecte halucinogene.
Potrivit directorului CJPC Brașov, Ionel Spătaru, „produsul incriminat se vindea în pliculețe de 0,25 de grame, la prețul de 50 de lei. Ca urmare, administratorul firmei, cu sediul social în Bacău și cu punct de lucru la Brașov, a primit o amendă în valoare de 40.000 de lei. De asemenea, s-a dispus încheierea activității acestei societăți”.
Pe pereții magazinului ce funcționa în regim non-stop, era afișată la vedere o listă cu costurile produselor, pe care era specificat că respectiva sare de baie are doar preț promoțional.
Administratorul firmei nu se află la prima abatere. Conform anchetatorilor, acesta mai are pe rol un dosar penal, deschis la începutul anului, tot pentru comercializare de substanțe interzise. Dacă va fi găsit vinovat, băcăuanul riscă până la 20 de ani închisoare.
Reamintim că diverse săruri de baie, prizate, inhalate sau injectate, utilizate de doritorii de senzații euforice și vândute cu succes, până nu demult legal, în magazinele de vise, au ucis în utimul an mai mulți tineri români. După cum au avertizat psihiatrii, sarea de baie, folosită altfel decât pentru ce a fost fabricată, are efecte devastatoare asupra organismului uman. Printre altele, cei care o consumă nu se mai hrănesc cu zilele, au halucinații, văd insecte pe sub piele, se scarpină, își fac răni. Substanțele din compoziția acestora afectează activitatea cerebrală, dar și inima. Pericolul de moarte e mare, ca urmare a unui atac de cord sau infarct.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



