112

IJP BRAŞOV: Poliţistul poate intra în orice locuinţă sau sediu de firmă, fără acordul proprietarului, în caz de violenţă domestică

 

Pentru verificarea sesizărilor privind violenţa domestică şi în scopul obţinerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, poliţiştii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violenţă domestică au loc sau au avut loc în spaţiile respective.

Atenţionarea vine din partea reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Braşov, care au explicat şi că poliţiştii pot folosi forţa şi mijloacele din dotare, în caz de nevoie.
Acţiunile poliţiştilor, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimţământul persoanelor, înregistrările sau fotografiile constituind probe.

De asemenea, agentul poate emite ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, dacă se constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică.

Prin ordinul de protecţie provizoriu se dispun una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat.

Astfel, se poate dispune evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună; obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere; obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.

Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție în termen de 48 ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu.

„În exercitarea atribuţiilor de supraveghere a respectării ordinului de protecţie, organele de poliţie pun în aplicare măsuri de prevenire a nerespectării hotărârii, care pot consta în: efectuarea de vizite inopinate la locuinţa persoanei vătămate, apelarea telefonică de control a victimei/agresorului, solicitarea unor informaţii din partea vecinilor, colegilor de la locul de muncă al victimei/agresorului, de la unitatea de învăţământ frecventată de victimă/agresor sau din partea altor persoane care ar putea furniza informaţii relevante, orice alte modalităţi specifice activităţii poliţieneşti”, au explicat reprezentanţii IJP Braşov.

În cazul în care se constată sustragerea de la executarea ordinului de protecţie, va fi sesizat organul de urmărire penală.

Conform prevederilor Legii 178/2018, dacă persoana protejată prin ordinul de protecţie încalcă dispoziţiile acestuia, ea va fi obligată la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea şi punerea în executare a ordinului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button