Iisus Cristos, în Playboy

Playboy a retras de pe piață ediția portugheză din luna iulie a revistei, dedicată scriitorului José Saramago, laureat al premiului Nobel pentru literatură, decedat pe 18 iunie. În paginile acestei ediții, apare Iisus Cristos în câteva pictoriale, printre mai multe fotomodele goale. Pe coperta revistei, Iisus apare ținând în brațe o femeie cu sânii goi. Fotografiile apărute în Playboy sunt inspirate din romanul „Evanghelia după Isus Cristos” scris de Saramago, în care Iisus era prezentat ca un om obișnuit. Romanul a fost condamnat de Biserica Catolică.
Biroul central al publisherului a declarat că nu a văzut și nu și-a dat acordul pentru coperta și pictorialul în care apare Iisus. „Este o încălcare șocantă a standardelor noastre și dacă am fi văzut înainte de publicare, nu am fi permis să iasă pe piață”, a declarat Theresa Hennessey, vice-președintele departamentului de relații publice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



