Igiena este deficitară în multe firme din Brașov

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov au dat amenzi de 6.200 de lei, în urma controalelor efectuate în perioada premergătoare zilei de 1 Mai.
Potrivit unui bilanț remis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, la Brașov s-au dat amenzi pentru nerespectarea vecinătătii la depozitare, etichetare deficitară a produselor alimentare, lipsă înregistrare sanitară veterinară, igienă operațională a producției deficitară, nerespectare program autocontrol, lipsă analize medicale și lipsă instruire pentru personalul angajat.
La nivel național, s-au efectuat 2.551 de controale, în perioada 23-30 aprilie, fiind acordate 213 avertismente, 201 amenzi însumând aproape 300.000 de lei și trei ordonanțe de suspendare a activității, precum și patru de interzicere a activității.
Verificările au avut loc în domeniul producerii, prelucrării, depozitării, transportului și comercializării produselor alimentare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






