I-a furat șefului mașina parcată lângă o pensiune din Brașov, apoi i-a cerut bani pe ea / Făptașul a ajuns pe patul de spital
I-a furat șefului mașina parcată lângă o pensiune din Brașov, apoi i-a cerut bani pe ea. Bărbatul a ajuns pe patul de spital, deoarece a făcut accident în timp ce era urmărit de polițiști.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: furt calificat, șantaj și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„Cercetările au fost demarate de către polițiști după ce au fost sesizați, la data de 25 septembrie a.c., de către o persoană din municipiul Brașov, cu privire la faptul că un angajat i-ar fi sustras, pe timpul nopții, autoturismul parcat în proximitatea unei pensiuni.
Ulterior, persoana bănuită ar fi încercat să constrângă persoana vătămată în scopul de a obține în mod injust suma de 600 Euro pentru restituirea autoturismului.
Polițiștii au demarat cercetări cu celeritate și au stabilit că bărbatul ar fi condus autoturismul dinspre municipiul Brașov spre orașul Târgu-Secuiesc, după care și-ar fi continuat deplarea în direcția municipiului Onești, județul Bacău”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Florentina Manolache.
„Un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Focșani a procedat la interceptarea acestuia pe DN 2D, la km 6, între localitățile Bolotești și Focșani, moment în care conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor, a pierdut controlul și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului provocat, bărbatul a suferit vătămari corporale pentru care a rămas internat, în perioada 25-29 septembrie a.c., la o unitate spitalicească din municipiul Focșani.
Mai mult, din verificările efectuate de polițiști cu privire la persoana bănuită de comiterea faptelor, a reieșit și faptul că aceasta nu era posesoarea unui permis de conducere”, a adăugat sursa citată.
Ieri, bărbatul a fost dus la audieri, apoi a fost
reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de astăzi, 30 septembrie a.c., acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.