Greva generală anunțată de Sanitas, AMÂNATĂ
Greva generală pe care Federația Sanitas a anunțat că ar putea-o declanșa pe fondul nemulțumirilor referitoarea la salariile personalului tehnic din spitale a fost amânată, potrivit reprezetanților organizației. Noi negocieri între ministrul Sănătății și sindicaliști urmând să aibă loc pe 15 septembrie.
„Pe 15 septembrie, am fost invitat la Consiliul Naţional al Sanitas, unde voi participa cu siguranţă. Sper să putem să găsim soluţii cât mai curând posibil, dar trebuie să avem în vedere că, în momentul acesta, s-a facut ceva, există un efort bugetar semnificativ pentru sănătate. Vom analiza mai întâi în domeniul sanitar cu bugetul pe care îl avem la dispoziţie. Dincolo de asta, vom avea o rectificare de asemenea probabil în luna octombrie. Sperăm ca lucrurile să meargă într-o direcţie bună şi suntem foarte conştienţi că ceva trebuie făcut şi pentru aceste categorii de personal foarte importante pentru sistemul sanitar. Noi trebuie să ne facem temele. Eu cred că suma este uşor diferită în funcţie de ce categorii de personal trebuie să ajutăm. În niciun caz mai mică. Eu cred că ordonanţa 20 a fost un lucru bun”, a explicat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Însă, se pare că sindicaliștii nu ar fi de acord cu prevederile ordonanței 20.
„Deocamdată analizăm, aşa cum a spus şi domnul ministru. Redeschidem această discuţie pentru categoriile care au fost excedate din ordonanţa 20 şi este vorba de personalul TESA, de colegii noştri, de funcţionarii publici din DSP-uri şi, nu în ultimul rând, medicina şcolară şi creşele, dar odată cu apariţia acestei ordonanţe, mai sunt şi alte discrepanţe care s-au creat sau s-au adâncit între categorii de colegi, clinic, neclinic, studii superioare, studii de scurtă durată, toate lucrurile astea le-am redeschis şi le vom rediscuta, urmând ca împreună cu tot ce înseamnă o reanalizare a bugetelor pentru spitale, pentru casa de asigurări, să ne întâlnim în ziua de 15 septembrie, când noi avem Consiliu Naţional”, a declarat vicepreşedinte Sanitas, Leonard Bărăscu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.