Gravidă MOARTĂ în autobuz

Tânăra, în vârstă de 26 de ani, gravidă în luna a şasea, a fost găsită moartă, astăzi, într-un autobuz, în momentul în care mijlocul de transport a ajuns în Autogara Bacău. Şoferul a crezut, iniţial, că femeia a adormit pe scaun, motiv pentru care a mers spre ea pentru a o trezi şi abia atunci a constatat că este moartă.
„Echipajul medical al ambulanţei deplasată în autogara din Bacău a confirmat decesul tinerei. La o primă examinare a trupului femeii, s-a constatat că este însărcinată în cinci-şase luni şi are urme de la o operaţie recentă în zona dreaptă a toracelui. Deocamdată, nu se cunosc cauzele decesului, urmând ca acestea să fie stabilite în urma anchetei declanşată în acest caz”, a afirmat purtătorul de cuvântul al IPJ Bacău, Valeria Manole, pentru Mediafax.
Trupul tinerei a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

