112

Grav accident de muncă la Cabana Militară Cheia. Un militar se află în stare critică!

 

Ministerul Apărăsii Naționale a dat în această seară un comunicat prin care relatează împrejurările în care a avut loc un accident de muncă la Cabana Militară de instruire Cheia, victimă fiind un militar aflat în timpul serviciului. Acesta a suferit arsuri pe aproape 90% din suprafața corpului. 

Astfel, conform sursei citate, accidentul a avut loc în jurul orei 16.00 și a survenit pe timpul punerii în funcțiune a instalației de încălzire, procedură care intra în atribuțiile de serviciu ale militarului.

„Caporalului clasa a III-a Georgel Guță, în vârstă de 31 de ani, angajat al MApN din anul 2009, i s-a acordat primul ajutor la fața locului și a fost transportat de un echipaj al ISU, sesizat prin Serviciul de urgență 112, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila (SUUMC) din București. Pacientul a fost evaluat, în jurul orei 18.50, la Unitatea de Primire Urgență a SUUMC, de către o echipă multidisciplinară, constituită din medici specialiști în: urgență, ATI, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și arsuri, ORL, oftalmologie și pneumo-ftiziologie”, notează MApN.

În urma consultului de specialitate, echipa medicală a constatat că pacientul are arsuri de gradul III și IV pe aproximativ 90% din suprafața corpului, cu interesare facială, torace anterior și posterior, abdomen drept (hemitrunchi drept), ambele membre superioare și inferioare, cu suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare.

În urma investigațiilor clinice și paraclinice și după asigurarea suportului ventilator necesar, bronhoscopia cu lavaj și reechilibrarea volemică s-a dispus intervenția chirurgicală de urgență pentru toaleta primară a leziunilor de arsură și a  plăgilor, precum și pentru realizarea inciziilor de decompresie.

Ulterior intervenției chirurgicale, pacientul va fi spitalizat în Secția de ATI, acesta necesitând tratament post-operator de susținere a funcțiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare volemică și hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă și a ulcerului de stress, nutriție peros.

Starea pacientului este foarte gravă, cu prognostic rezervat.

Cazul este cercetat de către Parchetul Militar. De asemenea, comandantul Bazei a numit o comisie pentru investigații de ordin administrativ cu privire la producerea evenimentului. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare