112

Grad de siguranță de 90% în Gara Brașov

Este concluzia bilanțului pe 2009 al polițiștilor de la Transporturi

  • article_244026_1.jpg
 

Secția Regională de Poliție Transporturi Brașov (SRPT), care își desfășoară activitatea în județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Alba, a încheiat 2009 cu rezultate încurajatoare, potrivit bilanțului realizat. În cele 12 luni, agenții SRPT au constatat 1.056 infracțiuni, din care 228 judiciare, în principal furturi din infrastructura căii ferate sau din vagoane, 462 economice, categorie din care de departe se remarcă cele 220 de fapte de evaziune fiscală, urmate de 80 de falsuri în acte și 28 de înșelăciuni, în timp ce contravențiile depistate au fost în număr de 2.656. Polițiștii TF au efectuat în anul ce tocmai s-a încheiat 13.931 de patrulări în trenurile de călători din raza regionalei, au depistat 36 de persoane aflate în urmărire națională, iar 58 de infractori care comiseseră diverse fapte pe raza altor județe au fost prinși și predați organelor de cercetare. Ca zone de risc pe raza județului Brașov, pe primul loc a fost menționat „personalul Brașov – Apața, de la orele 20.00, pe care există patrulă în fiecare seară, pentru că altfel se produc scandaluri, urmat de Brașov – Întorsura Buzăului, în care de obicei trebuie potoliți locuitorii din Teliu și Budila. În rest, nu sunt probleme deosebite”.

110 infractori prinși în flagrant
Așa cum ne-a declarat comandantul SRPT, comisarul șef Ioan Trocaru, „comparativ cu 2008, putem spune că am înregistrat scăderi semnificative la mai multe capitole. Spre exemplu, în cazul infracțiunilor judiciare acestea au scăzut de la 243 în anul precedent la 228 în 2009, iar numărul furturilor din infrastructura feroviară s-a diminuat semnificativ, de la 72 la 29. Un alt aspect pozitiv este și scăderea infracțiunilor de tâlhărie, de la 17 la nouă pe regională, respectiv de la două la una singură pe Brașov. Putem spune că Brașovul se poate numi un județ greu din punctul nostru de vedere, pentru că, fiind nod feroviar, opresc în 24 de ore aproximativ 250 de trenuri și avem circa 70.000 de călători în tranzit”.
Anul trecut a adus mai multă eficientizare a cazurilor soluționate de polițiștii TF, fiind rezolvate 1.001 dosare de infracțiuni din totalul de 1.056, față de 2008, când din 1.049 s-a reușit finalizarea a 945. Prin metode specifice, agenții de la Transporturi au reușit să prindă în flagrant 310 infractori pe raza regionalei, din care 110 la Brașov, față de numai 87 în anul precedent.

Furturi mai puține
Printre prioritățile acestui an, șeful SRPT a menționat intenția de optimizare a schimbului de informații cu celelalte organe de cercetare, o prezență crescută a polițiștilor TF în rândul călătorilor, dar și oferirea către cetățean a unor servicii de calitate, printr-un sistem modern și eficient de primire a acestora în birourile SRPT.
„Dacă facem o evaluare a anului încheiat, pentru noi a fost unul greu, au fost alegerile și a trebuit să concentrăm efective sporite, iar apoi a venit obligativitatea acordării de zile fără plată. În schimb, pot spune că am reușit să facem din Gara Brașov un spațiu cu un grad de siguranță de 90%. Ne ajută mult și cele 17 camere video amplasate în perimetru. În anul precedent, în interiorul gării am înregistrat o singură tâlhărie și doar 13 furturi de la călători, cu 41 mai puține decât în 2008”, a încheiat șeful SRPT.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google