112
GHINION. A vrut să repare maşina de spălat, dar a rămas cu capul blocat în cuvă!
Încercând să repare de unul singur maşina de spălat rufe, un bărbat a rămas cu capul înţepenit în cuva aparatului electrocasnic, având nevoie de intervenţia pompierilor. Incidentul comic a avut loc în China. Potrivit Mirror, bărbatul a observat că maşina de spălat nu mai porneşte, aşa că s-a decis să bage capul în cuvă, pentru a vedea dacă nu cumva a rămas ceva înăuntru, care blochează aparatul. Numai că, în momentul în care a vrut să scoată capul, a rămas blocat. Colegii de apartament au încercat să-l elibereze, folosind inclusiv săpun, dar nici o metodă nu a dat roade. Astfel, s-au văzut nevoiţi să ceară ajutorul pompierilor, care s-au chinuit aproape o oră să taie componentele maşinii de spălat.
„Am reuşit să-mi bag capul cu foarte mare uşurinţă şi nu înţeleg cum de am rămas blocat atunci când am încercat să ies”, a declarat omul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.