112

Gheorghe Durnă, Directorul de la Protecţia Copilului, lansează teorii conspiraţioniste după vizita ASUM BRAŞOV la Centrul de plasament Victoria

 

Sub forma unui buletin informativ cu ştiri din presa locală pe tema serviciilor sociale din Braşov, în care a fost inserat şi un articol de presă cu referire la vizita Asociaţiei pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM) la Centrul de Plasament Azur Victoria, şeful Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov, Gheorghe Durnă, pare că doreşte să-şi anunţe încă o dată, subordonaţii din centrele de plasament din judeţ că membrii ASUM nu mai au voie să le calce pragul.

El crede că vizita echipei ASUM la Victoria fae parte dintr-o conspiraţie (?!). 

Vorbim de buletinul informativ transmis unităților subordonate DGASPC, de către Mailat Radu, angajat al DGASPC Brașov (inclusiv pe partea de comunicare), din data de 22.02.2017.

Permiteţi-mi să redau mai întâi fragmentul din articolul apărut în publicaţia Monitorul de Făgăraş, în care Gheorghe Durnă încearcă să justifice pe de o parte neajunsurile ideintificate săptămâna trecută de reprezentanţi ai ASUM (trei la număr) care s-au deplasat  la Victoria, într-o vizită de informare. Printre aceştia din urmă s-a aflat şi subsemnata, dar nu din partea trustului de presă la care lucrez, Transilvania Expres, ci ca membru în mai multe organizaţii nonguvernamentale pentru drepturile omului, printre care şi acest ONG. Având în vedere că nu vorbim de un obiectiv cu circuit închis – Centrul de Servicii Sociale Victoria, ci de unul întreţinut din bani publici şi că sunt informaţii de interes public, nu am considerat necesar să „ţin la secret” ceea ce am constatat, jurnalist fiind, cu atât mai mult cu cât vorbim de un centru de plasament în care sunt întreţinuţi acum 60 de minori, cu vârste cuprinse între 6 şi 22 de ani.   

Aşadar, după cum scrie în Monitorul de Făgăraş:      

,,Acţiune de presă mascată în ONG-uri”

În urmă cu cîtva timp, la ,,Azur” au efectuat o vizită reprezentanţii unui ONG din Braşov, iar vizita s-a soldat cu articole de presă. ,,Sînt foarte supărat de atitudinea acelor persoane care în urmă cu cîteva săptămîni ne-au cerut aprobarea să viziteze toate centrele din judeţul Braşov, le-am dat acceptul, iar la final am stabilit să ne facă un raport şi să discutăm în cazul în care vin cu unele propuneri. Şase persoane au descins la Victoria şi au acţionat ca un organ de control. Ei trebuia să aibă acreditare, dar oricum nu înţeleg ce vor. Noi am fost de bună credinţă şi i-am lăsat în instituţie. După vizita lor, ne-am dat seama că unele persoane vor să atace centrul de la Victoria. Nu mai înţeleg nimic. Aceste persoane au pretenţii să le punem la dispoziţie şi unele documente. Ei nu aveau voie să filmeze, nu aveau voie să vorbească cu copiii. Respectivele persoane au încălcat legile în vigoare. Mă întreb de ce primul centru vizitat de ei a fost Victoria? Cred că urmăresc ceva cu centrul de la Victoria. Au făcut acuzaţii că era mizerie în camere, dar n-au ţinut cont că avem lipsă de personal. Am organizat concursuri însă posturile nu au fost ocupate. La centrul de la Victoria în ultima perioadă au ajuns toate organelede control. Începînd de vineri, 17 februarie a.c., respectiva asociaţie nu va mai pătrunde în nicio instituţie, pînă nu vom clarifica problemele. Vreau să văd statutul acestei organizaţii. Nu aveau dreptul să publice materialul respetiv. A fost o acţiune de presă mascată într-o asociaţie” a mai spus directorul DGASPC, Gheorghe Durnă. 

,,Nu este muzeu şi nici hotel de cinci stele”

,,Este foarte uşor să arunci cu noroi într-o instituţie. Au venit cîteva persoane de la ASUM şi au vizitat instituţia. Vreau să vă spun că instituţia noastră nu este muzeu şi nici hotel de cinci stele. Acum înţeleg ce urmăresc aceste asociaţii. Da, avem geamuri sparte, uşi stricate, însă avem şi mulţi copii. La nervi băieţii instituţionalizaţi mai sparg cîte un geam sau dau cu pumnul în uşi. Noi schimbăm geamurile, schimbăm şi reparăm uşile pentru că ăştia sînt băieţii noştri. Bugetul nostru este limitat, ca la toate instituţiile, şi în fiecare an am făcut ce s-a putut. Anul trecut am achiziţionat mobilier, uşi, saltele, mese. În acest an vom achiziţiona mobilier, acolo unde este cazul. Pereţii sînt zugrăviţi în alb, pentru că noi an de an facem igienizare, iar pe pereţii albi mai putem face unele retuşuri. În centrul ,,Azur” avem două femei care se ocupă cu curăţenia. Instituţia este mare, are patru etaje plus parter, holuri, multe camere, băi. Aici ducem lipsă de personal şi ne descurcăm cum putem” a spus directorul de la Centrul ,,Azur”, Szekeres. 

Articolul se încheie cu date despre ASUM Braşov:Ce este ASUM? Despre ASUM a scris şi presa judeţeană, folosind documentele depuse de aceasta la un proiect de hotărîre aflat pe masa CL Braşov în vederea obţinerii unui spaţiu. Conform Monitorul Expres, ASUM este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2006, care desfăşoară activităţi „în interesul comunităţii“, aşa cum este precizat în expunerea de motive şi raportul de specialitate care au însoţit proiectul de hotărîre privind acordarea spaţiului gratuit. «Asociaţia s-a remarcat pînă acum printr-o campanie pentru susţinerea drepturilor deţinuţilor din penitenciare. (…) Un alt punct care ridică un semn de întrebare asupra acestei hotărîri este tocmai votul asupra proiectului. La vot a participat, din plin, şi consilierul Marius Comşa (PER), care a dat un vot „pentru“. În acest caz, se poate considera că Marius Comşa are un interes direct pentru promovarea hotărîrii. În declaraţia de interese depusă la data de 5.07.2016, Marius Comşa este vicepreşedinte al ASUM, fără a avea însă beneficii de pe urma activităţii sale de la acest ONG, după cum se arată în document. De asemenea, şi soţia sa, Mariana Sebeni-Comşa, consilier judeţean al PER, este implicată în conducerea ONG-ului. Declaraţia de interese a Marianei Sebeni-Comşa, înregistrată la data de 04.07.2016 la CJ, arată că şi aceasta este vicepreşedinte ASUM. Între timp, se pare că Marius Comşa a renunţat la funcţia sa de vicepreşedinte al Asociaţiei, dar acest lucru nu clarifică foarte mult situaţia, în condiţiile în care Mariana Sebeni-Comşa este încă „pe poziţie“. Legea 215/2001, art. 46, interzice consilierilor locali să ia parte la deliberarea şi adoptarea hotărîrilor în care au un interes patrimonial faţă de problema supusă aprobării” a titrat Monitorul Expres.», a declară Radu Mailat, angajat al DGASPC, în buletinul informativ transmis astăzi.” 

Am încheiat redarea citatelor!

„Minciună şi dezinformare” – spune preşedintele ASUM

În replică, preşedintele ASUM BRaşov, Ionel Spătaru, ne-a transmis că „aceste vizite de informare au fost făcute de ASUM Brașov prin reprezentanții săi, conform tabelului nominal aprobat inițial de către conducerea DGASPC Brașov. Membrii ASUM au diferite profesii, respectiv juriști, psihologi, preoți, etc., iar unii sunt ziariști. Apartenența în cadrul ASUM nu este condiționată de pregătirea profesională a membrilor. Activitățile prestate de către membrii ASUM sunt voluntare și neremunerate. Costul susținerii acestor activități se face din propriul buzunar al fiecărui membru. Din echipa care a vizitat centrul de la Victoria au făcut parte 3 persoane, și nu 6, așa cum eronat susține Dl. Durnă (există ordin de serviciu ștampilat la centrul de la Victoria, precum și înregistrarea în registrul de la punctul de control acces). Nu vorbim de achiziții publice, ca să dublați cifrele cu atâta ușurință. Aici vorbim de ființe umane, iar noi am plecat trei si ne-am întors tot trei, suntem siguri de acest aspect.

Ne întrebăm public, și îi adresăm această întrebare şi Directorului Durnă: Cum v-aţi dat seama că reprezentanții ASUM au vrut să atace centrul precum o redută, și în ce a constat atacul? Singurele armefolosite de către reprezentanții ASUM au fost: pixul, câteva coli de hârtie format A4, ochii și comunicarea verbală. Singurul lucru pe care reprezentanții ASUM l-a urmărit a fost modul în care sunt respectate drepturile omului, condițiile în care trăiesc și se dezvoltă acești copii instituționalizați, copii aflați în grija statului și pe banii statului .

În ceea ce privește prelungirea contractului pentru sediul ASUM de către Consiliul Local și votul exprimat de consilierul Marius Comșa, precizăm că acesta a renunțat la calitatea de membru al ASUM încă din anul 2016. Ceea ce înseamnă că, la momentul votului, din păcate nu ne mai era coleg. Consilierul județean Mariana Sebeni-Comșa este membru ASUM încă din anul 2010, iar noi nu vedem nicio legătură între calitatea sa de ales județean și votul din forul legislativ local. Dacă dl. Mailat Radu o vede, să ne lumineze și pe noi, în instanță, unde îl așteptăm alături de șeful domniei sale, dl. director Durnă”.

ASUM a respectat condiţiile  

 „Menționăm că DGASPC nu a făcut opoziție cu privire la propunerea ASUM de a întocmi și transmite un raport, punctual, după fiecare vizită. Așa cum am menționat în adresă, după încheierea vizitei s-a întocmit un raport care a fost transmis DGASPC la data de 15.02.2017, ora 12,25 (confirmare primire). Materialul a apărut în presă în ziua de 16.02.2017. Nu a existat în conținutul aprobării vreo restricție cu privire la informarea opiniei publice referitor la această vizită. ASUM a solicitat aprobare doar pentru verificarea modului în care sunt respectate drepturile omului și nu de a da sfaturi, recomandări ori îndrumări conducerii DGASPC sau angajaților acesteia. Solicitatea de documente de către ASUM s-a făcut în baza Legii 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, solicitări transmise conducerii DGASPC Brașov și Consiliului Județean. Precizăm că nu au fost fotografiați sau filmați copiii din centru, nici măcar accidental”, a mai spus Spătaru.

CITIŢI ŞI

 BRAŞOV. Neglijenţă, murdărie şi lipsuri, la Centrul de plasament Azur

BRAŞOV. Femeia care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor în Centrul de plasament Azur s-a ales cu dosar penal. Sunt supiciuni că a făcut avansuri şi altor minori 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button