Francez căutat pentru OMOR, depistat în România
Un francez în vârsta de 35 de ani, urmărit internațional la solicitarea autorităților spaniole, pentru comiterea infracțiunii de omor, a fost depistat de polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri în București.
„La data de 27 februarie 2021, bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi lovit o persoană, până când a decedat, ulterior, abandonând-o pe marginea unei autostrăzi, pentru a crea aparența că victima și-ar fi pierdut viața în urma unui accident rutier.
Acțiunea de identificare și prindere s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București”, au informat reprezentanții Poliției.
Bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar procurorul de serviciu a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat unui judecător din cadrul Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.