112

Fost senator trimis în judecată în urma unui incident mortal produs într-o discotecă

 

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus trimiterea în judecată, pentru ucidere din culpă, a inculpaților Chiru Gigi-Christian (fost senator) și Smădu Cristian-Valentin.

„Din probele administrate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt: În anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, inculpatul Chiru Gigi – Christian a demarat lucrările de consolidare și modernizare a unui imobil în care funcționa o discotecă din localitatea Eforie Sud, județul Constanța, pentru execuție contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Smădu Cristian-Valentin. Execuția a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate. Printre lucrări s-a numărat confecționarea și montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parțial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea. Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbușit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa”, au informat procurorii.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare