112
Fost campion mondial, ucis după un jaf
Fostul pugilist O’Neil „Supernova” Bell, care a devenit campion mondial WBC, WBA şi IBF, a murit ieri noapte după ce a fost împușcat în plină stradă. Potrivit Mediafax, Bell, în vârstă de 40 de ani, a fost împuşcat mortal în momentul în care cobora dintr-un autobuz în orașul american Atlanta. Corpul lui a fost găsit de polițiști pe stradă, alături de un alt bărbat care a fost de asemenea împuşcat, dar care însă a supravieţuit atacului. Transportată la spital, victima le-a povestit anchetatorilor că au fost împuşcaţi în timp ce erau jefuiţi când coborau din autobuz. Polițiștii cred că în atac au fost implicate două persoane. Nici o persoană nu a fost arestată până acum.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.