112

Focar de pseudopesta aviara la Moeciu de Jos

  • logomytex.png
 

Boala a fost descoperita in gospodaria unui localnic, caruia i-au murit gainile pe capete
Dupa ce mai bine de 20 de ani in judetul Brasov nu a mai fost identificat nici un focar de pseudopesta aviara, in urma cu aproximativ o saptamana, medicii veterinari au descoperit unul in localitatea Moeciu de Jos. Boala a fost inregistrata in gospodaria lui Gheorghe Scarlat. Saptamana trecuta, acesta i-a anuntat pe medicii veterinari ca, de cateva zile, pasarile ii mor pe capete. Specialistii veterinari deplasati la fata locului au constatat ca, in primele zile ale lunii decembrie, din cele 37 de pasari, cate existau in ograda lui Scarlat, s-au imbolnavit zilnic cate doua-trei oratanii. Proprietarul le-a sacrificat, iar carcasele, in numar de 13, le-a depus in congelatorul propriu. Gheorghe Scarlat nu a anuntat la vremea respectiva despre evolutia bolii si despre ceea ce se petrece in curtea sa, acest lucru facandu-l abia dupa mai bine de o saptamana, speriat fiind ca pasarile dau „ortu’popii” una dupa alta. Directorul Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Brasov, dr. Mihai Dumitru, a precizat ca orataniile „nu au fost vaccinate antipseudopestos. La data la care ne-am deplasat la Moeciu, proprietarul avea in gospodarie 23 de galinacee, intr-o stare buna de sanatate, cu exceptia uneia, care prezenta semne de boala, specifice pseudopestei aviare. Pasarea a fost ridicata, iar in urma analizelor anatomopatologice efectuate, s-a diagnosticat boala. A doua zi, gospodaria lui Scarlat a fost supusa unei dezinfectii generale si toate pasarile au fost eutanasiate si transportate la Protan Codlea, in vederea incinerarii, carcasele din congelator au fost confiscate si trimise la aceeasi societate, pentru a fi arse. De asemenea, dupa declararea bolii, a fost activat Comandamentul Antiepizootic Local, iar toate pasarile din comuna au fost vaccinate. Se pare ca boala a fost adusa de proprietar de undeva din sudul tarii, unde a fost plecat la niste rude”. Sursa citata a mentionat ca vaccinul impotriva pseudopestei aviare este gratuit. Boala se manifesta prin semne nervoase, diaree verzuie, fluida, pierderea echilibrului si miscari de rotire a capului. Moartea survine rapid si afecteaza pasarile domestice si salbatice.
(M.St.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google