112

Fiul unei judecătoare este anchetat, după ce ar fi înjunghiat un bărbat, pe stradă!

Tânărul a fost implicat şi în alte scandaluri sângeroase de-a lungul timpului

 
Fiul în vârstă de 30 de ani al unei judecătoare din Craiova este acuzat că a înjunghiat un bărbat în vârstă de 35 de ani, ieri, pe când se aflau în zona Casei Studenţilor din Craiova, nefiind primul incident sângeros în care ar fi fost implicat, de-a lungul anilor. Potrivit martorilor incidentului de ieri, suspectul l-a pus la pământ pe bărbat, în mijlocul mulţimii care participa la un eveniment, iar după ce l-a înjunghiat în zona toracică, a fugit, fiind găsit de poliţişti.
 
Cum victima nu a vrut să depună plângere, Andrei L. este cercetat în stare de libertate, numai pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 
Potrivit presei doljene, fiul judecătoarei Liliana L. a fost implicat şi în alte scandaluri cu violenţă. Spre exemplu, în 2007, el ar fi tăiat cu sabia, la ambele mâini, un bărbat din Craiova, iar un an mai târziu, ar fi lovit cu o cheie tubulară în cap un şofer, într-o benzinărie, dar dosarul a fost închis, ca urmare a împăcării părţilor. El ar fi fost implicat şi într-un scandal în faţa Curţii de Apel Craiova, ajungând la spital cu o plagă tăiată la picior. 
În 2014, fiul judecătoarei a primit 1 an şi 2 luni de închisoare cu suspendare, pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button