Femeie transportată la Urgențe, după ce a fost tâlhărită, în județul Brașov / Un șofer a salvat-o
O femeie a ajuns la Urgențe, după ce a fost tâlhărită, în județul Brașov. Ea s-ar fi putut alege cu răni și mai grave, dacă un șofer nu ar fi intervenit. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru „tâlhărie calificată”. Suspectul a fost prins de agenți și se află în arest preventiv.
„La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că, la camera de primiri urgențe a Spitalului Orășenesc Rupea, a fost preluată o femeie, care prezintă urme de violență.
În baza acestei sesizări, polițiștii au efectuat cercetări și au stabilit împrejurările agresiunii, respectiv faptul că, în timp ce se deplasa din localitatea Rupea spre localitatea Homorod, în extravilanul localităților, femeia agresată ar fi fost abordată de un tânăr, care i-ar fi solicitat telefonul mobil. În contextul în care femeia a refuzat să dea curs solicitării, tânărul ar fi agresat-o fizic, cu un obiect contondent, timp în care ar fi deposedat-o de telefon mobil.
În timp ce femeia era agresată, la locul incidentului a oprit un conducător auto, fapt care l-a deteminat pe agresor să fugă. Din cauza faptului că prezenta leziuni, femeia a fost transportată la o unitate medicală, pentru a-i fi acordate îngrijiri de specialitate”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Polițiștii au efectuat cercetări și l-au identificat pe suspect ca fiind un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Ungra, județ Brașov.
El a fost reținut pentru o perioadă de 24 de orem apoi a fost emis un mandat de arestare prevenitivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.