112

Femeie strivită mortal de propria maşină, pe care a lăsat-o neasigurată

 

O femeie în vârstă de 33 de ani a murit, aseară, în judeţul Caraş-Severin, fiind strivită de propriul autoturism.

Poliţia oraşului Moldova Nouă a fost sesizată puţin după orele 20.30, prin apel la 112, cu privire la tragedia produsă în zona „Desecare” – Portul Nou din localitate.

„La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de poliţie care a constatat că o femeie de 33 de ani, din Moldova Nouă, care venise cu autoturismul personal la plimbare în zonă, a parcat maşina lângă malul Dunării, pe o pantă înclinată, fără a o asigura cu frâna de mână, lăsând-o doar în treapta I. La un moment dat autovehiculul a început să ruleze în pantă, iar şoferiţa a încercat să-l oprească, dar a fost agăţată şi trasă sub maşină, fiind accidentată”, au informat reprezentanţii IJP Caraş-Severin.

Potrivit sursei citate, un echipaj de la Ambulanţă a încercat s-o resusciteze pe femeie, timp de 50 de minute, dar fără succes.

Cadavrul a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button