112

Femeie rănită într-un accident lângă Făgăraș, ajutată de trei salvatori ISU care își terminaseră turele de lucru

O femeie rănită într-un accident produs ieri dimineață, lângă Făgăraș – jud. Brașov, a fost ajutată de trei salvatori ISU care își terminaseră turele de lucru.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a oferit informații despre caz.

„Ieri dimineață, colegul nostru, Andrei Ionuț se întorcea din tura de serviciu, după o zi lungă petrecută pe ambulanța SMURD, cu gândul la cei trei copii de acasă și la cum aveau să-și petreacă duminica împreună.
Drumul era liniștit, însă imediat după localitatea Făgăraș a observat ceva ce i-a atras atenția: mașinile din față încetineau, iar unele își aprindeau avariile. La început, a crezut că era un filtru de poliție, dar, apropiindu-se, a văzut câteva mașini oprite și o alta răsturnată, ieșită în decor.

În acel moment, Andrei a realizat că se afla în fața unei situații de urgență. Fără să ezite, a tras pe dreapta. Avea la el trusa cu materiale de prim ajutor, pe care o purta mereu, chiar și în afara turelor de serviciu. Cu trusa în mână și telefonul pregătit, s-a îndreptat rapid spre mașina răsturnată, fără să știe ce îl aștepta, dar hotărât să ofere ajutor.
La locul accidentului, a descoperit că nu era singur. Doi colegi, Lancea Ciprian și Bogdan, frați și pompieri la Detașamentul de Pompieri Făgăraș, care tocmai ieșiseră din tură, erau deja acolo. Împreună, au evaluat situația și au găsit o femeie rănită”, au explicat reprezentanții IGSU.

Aceasta prezenta leziuni vizibile la mâna dreaptă, sângerare nazală și acuza dureri în zona superioară a abdomenului. Se afla într-o stare de șoc.
„Cei trei au început să acționeze rapid, ca o adevărată echipă, fiecare știind exact ce avea de făcut. Andrei a contribuit la curățarea rănilor și stabilizarea victimei, până la sosirea echipajelor de intervenție.

Ciprian a rămas în contact cu dispeceratul, oferind informații despre starea victimei și direcționând echipajele de salvare spre locul evenimentului. Între timp, Andrei și Bogdan s-au asigurat că femeia nu face mișcări bruște, prevenind astfel agravarea unor posibile fracturi sau leziuni interne.

Nu a trecut mult până când au sosit alți colegi cu o ambulanța SMURD și un echipaj de descarcerare. Andrei le-a transmis toate informațiile pe care le avea despre victimă și le-a explicat măsurile luate până atunci. În acel moment, știa că femeia rămâne pe mâini bune, iar intervenția lor inițială a contribuit semnificativ la salvarea acesteia”, au mai informat cei de la IGSU.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button