112

Femeie din județul Brașov, condamnată după ce și-a înjunghiat concubinul

O femeie din județul Brașov a fost condamnată definitiv la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat concubinul. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Brașov.


„Astfel, la data de 18 mai, în baza mandatului emis de către instanța de judecată, polițiștii s-au deplasat la adresa femeii, din orașul Zărnești, pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Fapta infracțională a femeii s-a petrecut în luna seprembrie a anului 2022 când, pe fondul unor dispute conjugale, a aplicat lovituri cu un cuțit concubinului său, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața.
După identificarea persoanei condamnate, aceasta a fost depusă la Penitenciarul de femei Târgșor, unde urmează să execute pedeapsa pentru care a fost condamnată”
, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button