112

Femeie din județul Brașov, agresată de fostul soț, după ce l-a întâlnit într-un centru comercial

Femeie din județul Brașov, agresată de fostul soț, după ce l-a întâlnit într-un centru comercial. Victima obținuse împotriva lui ordin de protecție.
Polițiști brașoveni efectuează cercetări pentru încălcarea dispozițiilor dispuse prin ordinul de protecție și violență in familie.


„Astfel, din cercetările, pe care polițiștii le-au efectuat până în prezent, a reieșit faptul că, în data de 11.02.2023, un bărbat cu vârstă 23 de ani, din municipiul Săcele, ar fi agresat-o fizic pe fosta soție, după ce acesta ar fi întâlnit-o într-un centru comercial din oraș. Toate acestea s-ar fi petrecut prin încălcarea unui ordin de protecție, emis de un judecător pe numele bărbatului, în care acestuia îi era interzis să se apropie de persoana vătămată.
Polițiștii au efectuat investigații pentru identificarea bărbatului, însă cel căutat a încercat să se ascundă, fiind găsit în cursul zilei următoare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Pai din poza reiese o femeie care se apleaca un pic si ii da un croseu unui barbat sau vrea sa il zgarie cu unghiile, nu-i clar, barbat care, surprins, se apara cu mana stanga.

Back to top button