Femeie atacată pe stradă de un adolescent din Săcele – Brașov
O femeie a fost atacată pe stradă de un adolescent, în Săcele – județul Brașov. Momentul a fost filmat, iar polițiștii au demarat cercetări.
În imagini se vede cum adolescentul o atacă pe femeie din spate, iar aceasta ajunge la pământ și dă din picioare pentru a se apăra. Băiatul o lasă în pace atunci când realizează că este filmat de o altă persoană, dintr-un bloc.
„Cu referire la un material video apărut recent în mediul online, în care este surprins un adolescent în interacțiune cu o femeie, pe o stradă din municipiul Brașov, Poliția Brașov asigură cetățenii că a luat toate măsurile necesare pentru clarificarea incidentului.
Tânărul a fost identificat în scurt timp de către polițiști și au fost demarate activitațile specifice ce se impun în astfel de situații.
Este important de menționat că persoana beneficiază de sprijin specializat, oferit de instituții din domeniul medical și social.
În cauză, se efectuează cercetări, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale potrivit competențelor legale.
Poliția Brașov acționează cu promptitudine în fața oricărei situații care poate pune în pericol liniștea publică și siguranța cetățenilor și, în acelasi timp, oferă sprijin tinerilor care necesită o atenție deosebită, pentru care ia măsuri de prevenire adaptate fiecărui caz manifestat, în parte”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Cum au mai spus și alții: din păcate orașul Săcele nu mai are nicio șansă să-și revină , trebuie ras de pe fața pământului!