112

Femeie arestată preventiv pentru omor, în Sibiu / Victima, agresată până la moarte și îngropată într-o zonă cu vegetație din oraș

O femeie a fost arestată preventiv pentru omor, în Sibiu. În caz se află în arest preventiv și un bărbat.

Din cercetările efectuate s-au reținut următoarele:

În data de 25.09.2025 a fost sesizată (prin SNUAU 112) găsirea unui cadavru de sex masculin cu identitate necunoscută într-o zonă cu vegetaţie din mun. Sibiu, cadavrul fiind parţial îngropat.

Urmare a probatoriului administrats-a reţinut că în data de 11.09.2025, în timp ce se afla la baraca improvizată în care locuia, situată într-o grădină împrejmuită, inculpata, o persoană de sex feminin în vârstă de 52 de ani, a exercitat, împreună cu inculpatul, o persoană de sex masculin în vârstă de 53 de ani, cu intenţie, mai multe acte de agresiune fizică asupra victimei, un bărbat în vârstă de 67 de ani, cauzând decesul victimei. Inculpaţii au îngropat apoi cadavrul la circa 200 de metri, într-o zonă cu vegetaţie.

Menţionăm faptul că autorii şi victima se cunoşteau anterior, între cei trei existând o stare conflictuală“, a informat procuror șef secție judiciară Simion Dan Octavian, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 39 septembrie, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de autor sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, iar prin ordonanţa procurorului din aceeaşi dată s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. În data de 30.09.2025 a fost înaintată Tribunalului Sibiu propunerea de arestare preventivă a autorului, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu dispunând arestarea acestuia pe o durată de 30 de zile.

 Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 9 octombrie, s-a dispus extinderea acţiunii penale faţă de autoare sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, iar prin ordonanţa procurorului aceeaşi dată s-a dispus reţinerea acesteia pentru 24 de ore. În data de 10.10.2025 a fost înaintată Tribunalului Sibiu propunerea de arestare preventivă a autoarei, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu dispunând arestarea acesteia pe o durată de 30 de zile.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Sibiu, Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Sibiu și al lucrătorilor de poliție din cadrul IGPR – Direcția Operațiuni Speciale, Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu.

Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.        


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button