112

Femeie agresată sexual și tâlhărită în Gara Brașov

O femeie a fost agresată sexual și tâlhărită, în Gara Brașov. Făptașul a fost prins de polițiști în fapt, în trenul în care urcaseră victima și agresorul.

„La data de 7 iunie 2023, în jurul orei 03:00 și în timp ce se afla în Gara Brașov, o persoană de sex feminin în vârstă de 47 de ani a fost abordată în mod insistent de o persoană de sex masculin în vârstă de 42 de ani, aflată în stare de ebrietate. Aceasta din urmă i-a făcut în mod repetat avansuri de natură sexuală și a urmărit-o prin incinta gării.

Persoana vătămată, care aproape pe tot parcursul incidentului a păstrat legătura telefonică cu partenerul său, cel care a și apelat SNUAU 112, s-a urcat în trenul pe care îl aștepta atunci când a fost garat, iar în interior s-a așezat pe un scaun, fiind imediat urmată de către inculpat. Pe fondul refuzurilor repetate ale victimei și a rezistenței opuse, persoana de sex masculin a deposedat-o de portofel și telefon, pe care l-a distrus, a imobilizat-o prin prinderea cu mâna de gât și a exercitat acte de natură sexuală asupra acesteia, constând în atingeri nepotrivite. În acest moment au intervenit organele de poliție, care au surprins faptele în flagrant și au procedat la imobilizarea persoanei în cauză”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

În cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față o bărbat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și agresiune sexuală.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

Faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. De asemenea, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.

Activitățile de urmărire penală au fost realizate de către Postul de Poliție Transporturi Feroviare Brașov, sub supravegherea și coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Update:

Iată ce a informat și purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Florentina Manolache:

„Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “tâlhărie calificată și agresiune sexuală”, cu persoana cercetată în stare de arest.
La data de 07 iunie a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, care se afla într-un tren de călători, ar fi fost agresată de către un bărbat necunoscut.
Demersurile urgente efectuate de către polițiști au dus la identificarea persoanei bănuite de săvârșirea faptei, acesta fiind un bărbat de 39 de ani, din municipiul Brașov, dar și la stabilirea modalității de comitere a faptei. Acesta ar fi pipăit-o, fără voie, pe femeie și ar fi deposedat-o de portofelul pe care îl avea asupra sa.
Prin ordonanța din data de 07 iunie 2023, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea faptelor și introducerea în Centrul de Reținere și Arest Preventivă.
Ulterior bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.

Vezi și: Tâlhărit de o femeie care inițial i-a propus servicii sexuale, pe Bulevardul Gării din Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Renate
1 an în urmă

Bă, ăștia cu tricouri albe, unde naiba sunteti? Vedeți ce ați făcut cu țara asta, nenorocitilor. Iti este frică sa mai iesi din casa, tradatorilor!Vă va veni și vouă rândul! Vor plăti copiii vostri, gunoaielor!

Back to top button