112

Femeia care a vrut să se sinucidă, alături de copilul ei, nu ar fi la prima tentativă

Minorul se află acum în grija tatălui, iar mama, cercetată de reprezentanții Parchetului, este supusă unor teste psihologice și psihiatrice complexe

  • logomytex.png
 

Femeia care a încercat să se sinucidă săptămâna trecută, prin ingestie de alcool cu somnifere, alături de copilul ei în vârstă de șapte ani, care ar fi înghițit și el câteva pastile din aceeași categorie de medicamente, nu ar fi la prima tentativă de acest fel.
Potrivit unor surse de încredere, în trecut, femeia ar mai fi avut episoade depresive, motiv pentru care la ora actuală este supusă unor teste psihologice și psihiatrice amănunțite. După cum a declarat anchetatorilor, mama nu a intenționat să-și omoare copilul, de care, de altfel, după cum spun apropiații, are o deosebită afecțiune și nu l-a neglijat niciodată, ci a vrut doar să-l protejeze, adormindu-l atât cât să nu asiste la acțiunea ei suicidală.
Până la ameliorarea stării emoționale a mamei, copilul, externat alaltăieri din Spitalul de Pediatrie, a fost preluat de tată, motiv de mulțumire pentru micuțul cu care are o relație apropiată, deși nu au format o familie în adevăratul sens al cuvântului, cei doi părinți nefiind căsătoriți.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a început o anchetă în acest caz, pentru evaluarea situației. Unul dintre reprezentanții DGASPC, directorul adjunct Gheorghe Durnă, ne-a precizat că s-a luat legătura cu părintele patern al copilului, care și-a dat acordul, cel puțin temporar, să-și ia fiul în grijă. 

Nu sunt semne că ar fi fost sedat
Așa cum am anunțat în ediția de ieri a cotidianului nostru, minorul de șapte ani a fost de urgență transportat la Spitalul de Pediatrie în 10 iunie, în stare de somnolență profundă. Suspectată de situația gravă a copilului este mama. Despre aceasta se știe deja că a intenționat să se sinucidă în aceeași zi, apelând la o combinație ce s-a dovedit de multe ori fatală, înghițind somnifere cu alcool, dar i-ar fi administrat câteva pastile și micuțului, care a fost găsit de echipajele SMURD lângă ea.
Totuși, medicii de la Spitalul de Pediatrie Brașov au spus că în stomacul băiatului nu s-au găsit urme de medicamente: „Copilul de șapte ani a fost adus în stare de somnolență, la internare fiind diagnosticat cu intoxicație acută medicamentoasă. În primul moment au fost suspiciuni de intoxicare cu medicamente, dar nu avem date certe, deoarece în stomacul lui nu am găsit nimic. Astfel că i s-au recoltat probe de sânge și trimise la analiză. Pe perioada internării, evoluția lui a fost bună”.
În funcție de rezultate, femeia în vârstă de 32 de ani, administratorul unei firme din Brașov, va fi cercetată penal, posibil chiar de tentativă de omor.
„Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov și se fac cercetări în cauză față de numita I.L.F.”, a precizat prim procurorul Lucreția Teleky.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google