2 femei agresate fizic într-un apartament din județul Brașov
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea au fost sesizați ieri, în jurul orei 11.30, cu privire la o dublă agresiune care s-ar fi petrecut într-un apartament din localitate. Un bărbat de 42 de ani ar fi pătruns fără drept și ar fi agresat două femei.
„Din cercetările efectuate de polițiști imediat după primirea sesizării, s-a stabilit că bărbatul ar fi agresat fizic o femeie de 50 de ani, aflată la domiciliu, precum și pe fosta sa concubină, o femeie de 40 de ani.
Ulterior, bărbatul ar fi determinat-o pe aceasta din urmă să-l însoțească până la locuința lui, deși femeia nu și-a exprimat această voință.
Tot în cadrul cercetărilor, polițiștii au întocmit și formularul de evaluare a riscului, din care s-a stabilit existența unui pericol iminent, astfel că aceștia au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de cinci zile”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Femei agresate…
A fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lovire sau alte violențe, lipsire de libertate și violare de domiciliu. Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

