112

Faptele antisociale l-au trimis la socializare în… arest

  • logomytex.png
 

Furt calificat, distrugere, loviri și alte violențe, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, acestea sunt acuzațiile aduse unui tânăr din Zărnești, protagonist în mai multe incidente în care s-a implicat cu bună știință zilele trecute.
Alin S. (26 de ani) a fost prins miercuri de polițiștii zărneșteni, fiind suspect în cazul unui furt comis în data de 16 februarie, în jurul orelor 11.00, dintr-o locuință din localitate, de unde s-au luat o sobă și un sac cu obiecte de îmbrăcăminte, în valoare totală de 500 de lei. În seara aceleiași zile, în jurul orelor 19.00, Alin S. a făcut un scandal de pomină în timp ce se afla într-o alimentară din zonă, pentru ca, după alte 30 de minute, să aplice o corecție fizică unui băiat de 20 ani, pe care l-a întâlnit în fața unui bloc, băgându-l în spital zile bune. Latura agresivă și-a demonstrat-o zărneșteanul și la începutul lunii martie, când a luat la bătaie un alt tânăr, în vârstă de 22 ani, provocându-i vătămări corporale ce au necesitat o săptămână de îngrijiri medicale, distrugându-i și motoscuterul, în valoare de 1.000 de lei.
Pentru faptele sale antisociale, suspectul a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea lui preventivă pentru 29 de zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google