EXPLOZIE LA MANCHESTER. Cel puțin 19 morți!!!
O explozie produsă luni seara la Manchester s-a lăsat cu cel puțin 19 persoane decedate și circa 50 rănite (59, conform ultimului comunicat). Teribilul eveniment a avut loc la finalul unui concert al artistei americane Ariana Grande, când spectatorii se îndreptau spre ieșirile de la Manchester Arena.
În noaptea de luni spre marți, autoritățile engleze au anunțat că explozia nu a fost în incinta arenei, ci în spațiul public din apropierea acestuia.
Explozia s-a înregistrat cu puțin înainte de 22.35 (00.35, în România), fiind calificată de Poliție drept „un incident terorist până la proba contrarie”.
De asemenea, s-a relatat că în timpul nopții a avut loc, tot în Manchester, o explozie controlată nu departe de Cathedral Gardens, fiind vorba de un pachet suspect. Ulterior, s-a constatat că acesta conținea haine abandonate.
Un purtător de cuvânt al Arianei Grande a asigurat faptul că vedeta este bine, potrivit Reuters,
Primul ministru britanic Theresa May a condamnat „atacul terorist îngrozitor inacceptabil” care s-a produs la Manchester, detaliind: „Lucrăm pentru a afla toate amănuntele acestui caz. Condoleanțe familiilor îndoliate”.
Șeful Poliției din Manchester i-a sfătuit pe cetățeni să rămână vigilenți și să comunice orice chestiune suspectă hot-line-ului anti-terorist.
Departamentul de Securitate internă al SUA a afirmat că va colabora cu unitatea similară din Marea Britanie în acest caz, furnizând toate informațiile posibile.
Neoficial, mass-media a punctat că ar fi vorba de un atentator sinucigaș cu bombă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.