112

EXPLOZIE BRAŞOV. Femeia rănită grav rămâne în ţară

 

După două cereri consecutive de transfer la o clinică din străinătate al femeii de 51 de ani grav rănite în explozia de la moara 7 Spice a fabricii Vel Pitar, familia acesteia a semnat astăzi o solicitare de rămânere în ţară a pacientei. Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Daniela Neculoiu, ne-a declarat că nu este sigur că aparţinătorii au renunţat definitiv la a cere transportul, aceştia putându-se răzgândi oricând. ƒ„Ieri, când starea pacientei se înrăutăţise, au reînnoit verbal de dimineaţă solicitarea de transfer, dar până seara nu au adus consimţământul informat semnat. Astăzi au anunţat în scris că nu mai vor să fie transferată în străinătate. Sigur că se pot răzgândi, dar ar fi fost bine să se facă astăzi, dacă era, că în week-end şi în străinătate este mai greu să faci procedurile de internare. Faţă de joi, starea pacientei este staţionară, nici mai bine, nici mai rău. Doar că a făcut o infecţie şi am trecut-o pe anitibiotice. I s-au făcut grefe de piele, iar acestea evoluează bine. Problemele care i se agravaseră ieri sunt cele respiratorii”, ne-a declarat dr. Neculoiu. 

Citiţi şi:

EXPLOZIE BRAȘOV. Starea femeii de la ATI s-a agravat, dar familia vrea transfer în străinătate

ULTIMA ORĂ. Bărbatul rănit în explozia de la VelPitar și transferat în străinătate a murit

EXPLOZIE BRAŞOV. Unul dintre răniţii grav, transferat în Austria

BRAŞOV. Ajutor guvernamental pentru familia victimei decedate în explozia de la fabrica de pâine

EXPLOZIE BRAŞOV. Controverse în jurul celor doi răniţi grav

BRAȘOV. Explozie la fabrica de pâine de lângă Stadionul Tineretului – VIDEO


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button