112

EXCLUSIV. Un alt club care funcționa ilegal, depistat de polițiștii locali brașoveni

 

În seara zilei de vineri, 1 aprilie, echipa de intervenții a Poliției Locale Brașov a controlat opt societăți comerciale. Angajații instituției brașovene au verificat dacă legea antifumat este respectată de patronii și clienții localurilor, dar nu au ezitat să aplice sancțiuni atunci când au constatat încălcarea altor prevederi legale.

În cadrul acțiunii, polițiștii locali au verificat și clubul Ragz, fostul Hacienda, unde au constatat că este organizată o petrecere tematică. Rugat să prezinte acordul de funcționare, patronul a explicat că localul nu este deschis și că actele, care ar fi trebuit să fie la punctul de lucru, se află în altă parte.

Astfel, patronul clubului, George Rusu, a fost invitat marți la sediul Poliției Locale Brașov, unde organele de control au constatat că localul nu are eliberat acordul de funcționare, obligatoriu desfășurării activității. Drept urmare, operatorul comercial a fost sancționat cu 1.500 de lei și măsura complementară: intrarea în legalitate în termen de 30 de zile.

Clubul Ragz este cel de-al doilea operator comecial descoperit în timpul controlului din 1 aprilie care funcţiona în ilegalitate.

Amintim, că polițiștii locali au aplicat aceeași măsură și operatorului comercial „Times Pub”, care, de asemenea, nu avea eliberat acordul de funcționare.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV. BRAȘOV. Patronii clubului Times nu au învățat nimic din tragedia de la Colectiv. Petrecăreții fumează lângă două butelii cu gaz


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button