112

Exclusiv. Braşoveanul care şi-a înjunghiat fratele geamăn a scăpat cu 4 ani de închisoare

Iniţial, el fusese condamnat la 6 ani de detenţie

 

Braşoveanul în vârstă de 32 de ani care şi-a înjunghiat fratele geamăn în spate, după care s-a ascuns de Poliţie, fiind prins după aproximativ două săptămâni de anchetă, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare. Sentinţa a fost dată ieri de Curtea de Apel Braşov.

În primă instanţă, respectiv la Tribunalul Braşov, Eugen A. fusese condamnat la 6 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de tentativă la omor, dar sentinţa a fost atacată cu apel, iar Curtea de Apel Braşov a decis să reducă pedeapsa la 4 ani. Din aceasta va fi scăzută perioada petrecută de braşovean în stare de reţinere şi arest preventiv (din 11 aprilie – la zi).

Pe latură civilă s-a dispus ca inculpatul să-i plătească Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov 7.216,44 lei, reprezentând costul prestaţiilor medico-sanitare acordate persoanei vătămate. Victima nu s-a constituit parte civilă în cauză, pentru a solicita daune fratelui său.

Fapta pentru care a fost condamnat iniţial Eugen A. a fost comisă pe 24 martie, în zona fabricii de bere din municipiul Braşov. „Iniţial au fost efectuate verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, dar starea victimei s-a agravat şi s-a schimbat încadrarea în tentativă de omor”, ne-a explicat, în luna iulie (când bărbatul a fost condamnat în primă instanţă), purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu, fiind întrebat cu privire la caz.

După ce şi-a înjunghiat fratele geamăn, bărbatul de 32 de ani s-a făcut nevăzut, dar a fost identificat şi prins de poliţiştii de la Transporturi în data de 11 aprilie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare