EXCLUSIV. BRAȘOVEAN condamnat după ce şi-a violat fiica minoră şi a obligat-o să se prostitueze, alături de o prietenă de-a ei
Un braşovean în vârstă de 50 de ani a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, la finalul săptămânii trecute, după ce s-a dovedit că şi-a violat fiica şi că a obligat-o să întreţină relaţii sexuale şi cu alţi bărbaţi, în urmă cu câţiva ani, când ar fi traficat şi altă copilă.
Inculpatul Vasile Pădure fusese achitat de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov pentru săvârşirea infracţiunii de viol, primind doar 8 ani de închisoare pentru trafic de minori. Dar, sentinţa din 17 ianuarie a primei instanţe a fost atacată cu apel de procurorul de caz şi de inculpat, iar Curtea de Apel Braşov a desfiinţat, vineri, achitarea şi l-a condamnat pe bărbat la 6 ani de închisoare pentru viol.
Pedeapsa a fost contopită cu cei 8 ani de închisoare pentru trafic de minori şi s-a aplicat cea mai grea dintre ele, la care s-a adăugat o treime din cealaltă, astfel că, în final, Vasile Pădure are de executat 10 ani de închisoare. Din pedeapsă se scade perioada petrecută de Vasile Pădure în stare de reţinere şi arestare preventivă, respectiv din 3 mai 2017 – la zi.
Pe latură civilă, bărbatul este obligat să le plătească fiicei sale şi celeilalte fete câte 40.000 de lei, cu titlu de daune morale.
Judecătorii au dispus şi o pedeapsă complementară, interzicându-i dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victimele, dreptul de a comunica cu membrii de familie ai victimei C.P.M. şi cu membrii de familie ai fiicei sale (cu excepţia celorlalţi copii ai inculpatului), precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa acestora pe o perioadă de 4 ani după eliberare.
A încercat să se sustragă cercetărilor
Bărbatul a încercat să se sustragă cercetărilor, dar a fost depistat, pe data de 3 mai 2017, de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale. Potrivit anchetatorilor, braşoveanul şi-a obligat fiica să întreţină relaţii sexuale cu el, apoi şi cu alţi bărbaţi, contra cost. Abuzurile ar fi început în toamna anului 2015, pe vremea în care fata nu avea mai mult de 14 ani. Coşmarul ei a ţinut până în vara anului 2016, când copila şi-a învins frica faţă de tată şi a cerut ajutorul poliţiştilor din comuna Ungra, pe raza căreia locuia familia.
La Poliţie, fata a povestit în amănunt la ce a supus-o tatăl ei, şi nu doar pe ea, ci şi pe o prietenă de-a ei, care avea doar 13 ani pe atunci. După cum au descoperit anchetatorii coordonaţi de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori Braşov, bărbatul le-a constrâns, prin violenţă şi ameninţări, să accepte să se culce cu alţi bărbaţi pe care tot el îi racola. S-a întâmplat atât la domiciliul familiei Pădure, din comuna Ungra, cât şi în Braşov.
Astfel, într-una dintre situaţii, bărbatul le-ar fi dus pe fete cu forţa la un hotel de la marginea oraşului, unde închiriase două camere cu ora. Acolo, în fiecare cameră le aşteptau clienţii: unul român, altul italian. Pentru că adolescentele se împotriveau „aranjamentului”, bărbatul a recurs la violenţe şi ameninţări. Înfricoşate, fetele s-au conformat, iar fiica inculpatului a întreţinut relaţii sexuale cu italianul, în timp ce prietena ei a ajuns în pat cu românul, în camere alăturate. Pădure le aştepta în faţa hotelului, în maşină.
Disperată, fata şi-a reclamat tatăl în data de 13 iunie 2016, iar în aceeaşi zi a început ancheta. Aflând că este în atenţia poliţiştilor, bărbatul a dispărut de la domiciliu şi a încercat să-şi piardă urma în aglomeraţia din Bucureşti, dar a fost prins la începutul lunii mai a anului 2017. La primele audieri, bărbatul a negat totul. Minora violată de tată este orfană de mamă, femeia murind din cauza unei boli necruţătoare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.